Profesorul Dacian Dragoș, președintele Comisie de etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că instituția de învățământ nu avea dreptul să ceară retragerea titlului de doctor al lui Bode, deoarece nu-i permite legea.
Pe de altă parte, acesta a admis că respectiva Comisie a solicitat retragerea cărții bazate pe teza de doctorat, deși „nu am găsit în lege, noi am cerut asta din punct de vedere moral”. Dacian Dragoș nu a putut explica de ce, tot „din punct de vedere moral”, nu au putut cere și retragerea titlului de doctor.
De asemenea, nu e clar cum Comisia a cerut retragerea cărții, deși nu a analizat-o și e posibil ca aceasta să aibă diferențe față de teza de doctorat. Dacian Dragoș a închis telefonul înainte să lămurească și alte aspecte legate de verdictul dat de Comisia pe care o conduce.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.
Profesorul Dacian Dragoș a susținut că UBB nu are dreptul să ceară retragerea titlului de doctor al lui Bode, chiar dacă respectiva Comisie a constatat că teza în baza căreia a fost acordat titlul e „profund viciată”.
„Nu e de competența noastră, e de competența Ministerului. Titlul se acordă prima dată, apoi se eliberează diploma de doctor de către universitate. Titlul se dă de la minister. În oglindă trebuie și retrasă: ministerul să ceară în instanță retragerea titlului, apoi se poate ca universitatea să ceară retragerea diplomei. Sunt două chestiuni diferite.
Acum, că titlul nu mai poate fi retras pentru că a trecut un an și a intrat în circuitul civil și avem decizia Curții Constituționale e altă discuție, dar competența legală asta e.
Nimeni nu citește legea, dar comentează fără să cunoască. Atunci noi trebuie să explicăm lucruri de bază până la urmă. Aceste lucruri ar trebui cunoscute”, a declarat președintele Comisiei de etică din cadrul UBB.
Deși nu a solicitat retragerea titlului de doctor al lui Bode, nici măcar moral, Comisia a cerut editurii retragerea cărții bazată pe lucrarea ministrului.
Întrebat în baza cărei legi a solicitat retragerea cărții, Dacian Dragoș a răspuns: „E sancțiune în Legea 206 /2004 a eticii în cercetare și e sancțiune pe care noi n-o putem aplica, ca și Comisie de etică, pentru că nu e angajatul nostru, nu e în comunitatea academică, dar noi am solicitat oricum s-o facă cumva benevol. Dacă nu, am spus că în 15 zile vom sesiza Consiliul Național de Etică, care poate să dea această sancțiune”.
Profesorul Dacian Dragoș a închis apoi telefonul și nu a mai explicat de ce Comisia a putut cere, fie și sub aspect moral, neinstituțional, retragerea cărții, dar nu și retragerea titlului de doctor al lui Bode.
Dacian Dragoș nu a spus în baza cărei legi Comisia i-a cerut lui Bode să redepună teza de doctorat corectată: „Nu am găsit în lege, noi am cerut asta din punct de vedere moral. Eratele care trebuie depuse în teza respectivă, alinierea la standarde, că așa am cerut noi. E vorba de erate pe care să le pună în teză”.
De asemenea, a rămas nelămurit cum de Comisia de etică a UBB a cerut retragerea cărții, deși nu a analizat-o și poate aceasta chiar prezintă diferențe față de lucrarea de doctorat.
De altfel, și jurnalista de investigație Emilia Șercan, cea care a descoperit și dovedit plagiatul lui Bode, a criticat Universitatea Babeș-Bolyai, acuzând-o că a jucat politic: „UBB s-a plasat, încă o dată, de partea plagiatorului și nu a integrității academice. A preferat să îl apere pe Bode în loc de a apăra propria imagine și propriile standarde. S-a raportat la „cazul Bode” în cheie politică mai mult decât etică”.
De asemenea, Șercan a susținut că universitatea a greșit cerându-i ministrului să-și corecteze lucrarea de doctorat: „O teză de doctorat susținută deja nu mai poate fi corectată. (…) În teza lui dr. Bode nu vorbim însă despre erori de citare, ci despre plagiat. Comisia însăși a confirmat constatările mele care au arătat că 18,5% din teză e plagiată. Nu poți să ceri cuiva să corecteze o teză când o cincime e plagiată”.