Grecia devine din ce în ce mai populară în rândul turiștilor români. Pe forumurile dedicate vacanței în Thassos sunt numeroase postări dedicate întâlnirilor dintre conaționali.
O postare recentă este legată de comportamentul românilor pe plajă. Pe pagina Forum Thassos, de pe Facebook, unde a fost postată poza unui român pe plajă cu un bidon mare aproape plin cu vin.
Într-un comentariu, autorul postării dă asigurări că cel care apare în fotografie este român:
„Era român și era vin alb, au încins un șpriț pe plajă pe urmă. Ba au avut și umbrela lor i-au lăsat cei de la plajă să își pună umbrela în fața primului lor rând de umbrele”
Alți oameni, care își petrec concediul în același și au fost martori oculari la scenă, au lăsat comentarii la postare.
„Și ce face mă? Bea poșirca statută la 40 de grade? Sau duce nesimțirea până la capăt și cere si niste pahare goale cu gheață de la bar”
„Chiar a cerut, l-am văzut și noi”
„Da, si eu i-am vazut cu paharele cu gheață de la bar. Economie maximă!!! Vin la pet, de acasă, stăteau pe prosop în rândul șezloangelor de 20 euro, aproape de apă”
În comentarii, cei care au ratat precizarea autorului postării în care anunța că în bidon este vin, alcătuit propriile scenarii legate de conținutul recipientului.
„Wow! Oare ce era acolo? Ulei, bere?”
„Ceai de sunătoare, face bine la fiere, după atâta grătar”
„Benzină la 6 lei chilu”
„Analizele”
„În loc să ziceți mersi că ați întâlnit un contemporan care nu face pipi în apă!”
„Ăsta-i sigur român de al nostru, l-am recunoscut după clema de par”
„Benzină, să facă grătarul pe plajă”
„Bere de la All inclusive”
„Domnule, te felicit pentru postarea asta. Ai pus o oglindă în față multora. Asta e exemplificarea versului ăla din imnul Rapidului suntem peste tot acasă…”
„Pentru copilași”
„Cunoști românii, dintr-o mie”
„Cunosc postura asta. E marcă înregistrată la noi în sat”
„M-am întâlnit și eu cu una în aeroport cu geantă de mâna plină cu porumb pentru fiert”
„Thassos transformat în Eforie”
„De ce sunteți răi, cine știe ce avea omul în bidon, acum stați pe plajă faceți poze și postați nu e frumos, poate omul are probleme cu pipilică”
„E ulei de bronzat! Câta răutate!”
„Un Kolega pe plajă! Bv lui, oricum vinul nostru e top, berea noastră la fel! Să-i urăm sănătate ficatului!”
„Vinde benzină îmbuteliată!!! Și la 500 ml de este cerere”
„Nu fiți ipocriți, toți avem o gentuță magică! Concediu fain!”
„Pare că prea puțin l-a interesat părerea cuiva. S-a distrat așa cum a putut, a mâncat, a băut, a trăit momentul. Mai fericit dânsul, care nu dă doi bani pe părerea oamenilor din jur? Sau noi care stăm conectați pe fb să citim și să comentăm stilul de viață al altora? Vacanțe plăcute tututor”
„Când ai motor de 3000cc, V6, mergi cu benzinăria la purtător”
„Da ce aveți cu omul, sunteți invidioși că nu ați plecat și voi cu vinul la pachet din RO?”
„Suc de struguri cu SPF 50. A aflat de pe forum, că radiațiile solare, chiar sunt dăunătoare în perioada asta”
„Sigla de pe papuci e BMW deci normal că are și combustibil”
„A scos motorină din rezervor să nu o fure vreun conațional”
„În seara asta se duce la o tavernă cu oală de sarmale după el”