Turcia reia exportul de lapte şi produse lactate în Europa, după 13 ani de restricții, a anunțat ministrul turc al alimentației agriculturii și zootehniei, Mehmet Mehdi Eker.
Companiile producătoare de lapte își vor putea vinde produsele în Uniunea Europeană începând de miercuri, scrie The Journal of Turkish Weekly.
Turcia a încetat să exporte lapte în Europa în anul 2000 pentru nealinierea la standardele europene. Ulterior, țările care utilizează standardelele de calitate impuse de UE au refuzat să importe lapte și produse lactate din Turcia.
Guvernul turc a depus numeroase eforturi începând cu 2006 pentru a se alinia la cerințele UE referitoare la producția de lapte.
„Timp de şapte ani, ministerul nostru a conlucrat cu producători de produse lactate, personal tehnic, medici veterinari, cu lucrători de la ferme şi, în cele din urmă, a înregistrat succes – producţia de lapte este acum în conformitate cu standardele europene”, a declarat ministrul turc al agriculturii.
Mehmet Mehdi Eker a afirmat că deschiderea frontierelor Europei pentru laptele turcesc înseamnă chiar mai mult decât intrarea pe piaţa europeană.
„Chiar şi unele dintre ţările din Orientul Mijlociu au fost reticente în a importa laptele nostru din cauză că nu-l puteam comercializa în Europa. Acum această problemă este eliminată. Pentru Turcia, aceasta reprezintă un avantaj important”, a afirmat Mehmet Mehdi Eker.