Turcan: Ne vom asuma cel mai probabil răspunderea pe desființarea SIIJ și a pensiilor speciale ale parlamentarilor

Publicat: 23 01. 2020, 11:36

Vicepremierul Raluca Turcan declară într-un interviu la RFI că guvernul PNL intenționează să-și asume răspunderea pentru și pentru alte probleme sensibile, care în mod normal ar trebui dezbătute în Parlament.

“Vă dau exemplul desființării Secției de investigare a magistraților. E un proiect pe care îl avem în Parlament, cel mai probabil va fi în continuare pitit acolo, protejat de către cei care au încercat să slăbească justiția până acum și pe care intenționăm să ne angajăm răspunderea. Vom vedea dacă depun moțiune de cenzură”, spune Turcan.

De asemenea, Guvernul Orban și-ar putea asuma răspunderea și pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, mai spune liderul liberal.

Raluca Turcan declară că există un calendar ”bine gândit” pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate: ”Avem un calendar foarte bine gândit, care ne va duce în situația fie de a avea alegeri anticipate, fie dacă prin absurd nu se poate ajunge la alegeri anticipate, ceea ce eu nu cred, pentru că am calculat foarte bine toți pașii, vom avea un program de guvernare obținut prin angajarea răspunderii Guvernului, adică printr-un demers extrem de curajos și pe care nu l-am putea obține cu acest Parlament ostil”.