Mihai Tudose, o nouă ieşire dură la adresa lui Dragnea: „O nouă zi fără buget, avem o ţară minunată, un conducător iubit care ia vitamina D, poate termină bugetul”

Mihai Tudose, o nouă ieşire dură la adresa lui Dragnea: O nouă zi fără buget, avem o ţară minunată, un conducător iubit care ia vitamina D, poate termină bugetul

Mihai Tudose continuă criticile la adresa lui Liviu Dragnea după ce a părăsit PSD pentru noul partid al lui Victor Ponta, Pro-România. Fostul premier susţine că amânarea adoptării unui buget este legată de faptul că nu mai sunt bani.

”Orice lună care trece funcţionează pe bugetul de anul trecut, adică mult mai scăzut, şi salvează cheltuielile de anul acesta” a spus Tudose, afirmând că ”mult invocatele creşteri şi investiţii sunt himere”.

”O nouă zi fără buget, avem o ţară minunată, un conducător iubit care ia vitamina D, poate termină bugetul”, a catalogat Tudose toată situaţia, conform news.ro.

Fostul premier a numit toate creşterile şi investiţii de care vorbesc guvernanţii drept nişte „himere”.

”V-am mai spus şi o repet: Nu sunt bani! Este o himeră. Orice lună care trece funcţionează pe bugetul de anul trecut, adică mult mai scăzut decât este necesar, şi salvează cheltuielile de anul acesta. Uitaţi-vă la mult invocatele creşteri şi investiţii, că sunt himere, sunt credite de angajament”, a arătat Mihai Tudose.

După publicare proiectului de buget pe site-ul Ministerului Finanţelor, Eugen Teodorovici susţinea că acesta va fi adoptat marţi de Guvern, dar acest termen nu a fost respectat deoarece în interiorul coaliţiei există neînţelegeri privind forma acestuia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`