Tudorel Toader a reacţionat după protestul de duminică al magistraţilor din toată ţara.
El consideră că ne aflăm în perioada în care „ies la suprafață deficiențele majore ale sistemului judiciar” şi că, în 2018, oamenii văd că „justiția nu apără drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”.
Oficialul guvernamental i-a criticat, într-o intervenţie la România TV, pe procurori, dând exemple de la Brașov și de la DIICOT, dar și pe Augustin Lazăr.
„Funcția e importantă, omul e așa cum e”, a spus Toader, lansând astfel un nou atac la adresa Procurorului General.
„Suntem în perioada în care ies la suprafață deficiențele majore ale sistemului judiciar. Doar dacă vom cunoaște realitatea putem lua măsurile necesare pentru îmbunătățirea actului de justiției. Acum un an de zile, când spuneam că justiția scârție, unii m-au crezut, alții, nu, dar oamenii văd că justiția nu apără drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor în 2018.
Magistrații, prin CSM, avizează consultativ modificările la legile justiției. Eu am lansat un mesaj spunând că procurorul general se află într-o gravă eroare, nu am vorbit despre necunoașterea legii. Nu mă surprinde. Eram la CSM când făceam evaluarea procurorului șef de la DNA și el spunea că au un regulament la CSM și ăla trebuie să stea la baza evaluării, nu legea. Dacă cineva spune așa ceva, un șef, e clar că nu ai ce să îi spui procurorului de la DIICOT care a făcut un rechizitoriu de 1000 de pagini și pe 200 de pagini arată cât drept constituțional și critică deciziile CCR. Ce pot să le zic procurorilor din Brașov care mi-au cerut să suspend deciziile CCR? Înseamnă că e o necunoaștere de știință de carte. Să sperăm că vom învăța, să sperăm că în locul nostru vor veni unii mai învățați care vor respecta statul de drept.
Să nu confundăm omul cu funcția (despre Procurorul General Augustin Lazăr, n.r.). Funcția e importantă, omul e așa cum e”, a declarat Tudorel Toader duminică, potrivit stiripesurse.ro.