Tudorel Toader a făcut ANUNȚUL! Care este PRAGUL stabilit pentru abuzul în serviciu
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că a avut mai multe dezbateri cu societatea civilă și cu asociaţiile profesionale în privința pragului pentru abuzul în serviciu. De asemenea, a primit și foarte multe propuneri, de care a luat act. După toate acestea a ajuns la o concluzie, astfel încât propunerea Ministerului Justiției ca prag pentru abuzul în serviciu este echivalentul unui salariu minim brut pe economie.
”Cu privire la acest prag, eu i-am spus rezonabil şi l-am căutat. L-au găsit eu mai de demult, dar acum i-a venit vremea să îl exprim în public. Am organizat la Ministerul Justiţiei dezbateri cu societatea civilă, cu asociaţiile profesionale, le-am repetat după ce am revenit de la CSM. Am primit foarte multe propuneri de prag. Unii au zis un leu, alţii au zis un salariu, alţii 10.000, alţii 100.000 , foarte multe propuneri. Am luat act de ele, am cerut la Ministerul Public o statistică. ”Domnule, pentru abuz în serviciu, la care este pragul minim pentru care aţi trimis în judecată?”. Mi s-a dat răspunsul respectiv, o statistică de la trimiterile în judecată şi mi s-a spus că, de regulă, nu s-a coborât sub 1.400-1.500 de lei. Adică nu ar prezenta acel pericol social dacă un funcţionar a creat, prin neglijenţa lui, o pagubă sub 1.400-1.500 de lei. Prin urmare, răspunzând la cea de-a doua decizie CCR, la ministerul Justiţiei, preluând din propunerile pe care le-am desfăşurat la sediul ministerului, din statistica pusă la dispoziţie de Ministerul Public, am opinat şi asta este propunerea noastră ca pragul să fie echivalentul unui salariu minim pe economie, dar nu un minim net, ci unul brut”, a declarat Toader, la RTV, potrivit Mediafax.
Ministrul Justiției a mai spus că dacă valoarea pagubei este sub acest prag, atunci nu se poate vorbi despre un pericol social, iar fapta rămâne în sfera ilicitului disciplinar: ”Noi am transmis deja această propune, o va susţine în forma asta. Dacă valoarea pagubei e sub, înseamnă că nu prezintă pericol social şi fapta nu intră în sfera ilicitului penal, ci rămâne în sfera ilicituluI disciplinar, dacă valoarea pagubei e mai mare de salariul minim, sigur se pune problema răspunderii penale, dar judecătorul are instrumente de a individualiza pedeapsa”.