Pleacă din Guvern? Tudorel Toader se pregătește să se autonumească în funcția de notar public. Cine a semnat ordinul prin care numărul de notari din Iași a fost suplimentat (FOTO)
UPDATE:Noi detalii despre cererea lui Tudorel Toader de intrareîn Uniunea Notarilor Publici din România (UNNPR) . Solicitarea sa a fot aprobată în prima zi lucrătoare de după depunerea cererii, iar șapte zile mai târziu, un secretar de stat care se află în subordinea luiTudorel Toader a semnat un ordin al ministrului Justiției prin care a fost suplimentat cu un loc numărul de notari din Iași, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial, potrivit newsweek.ro.
Cel mai probabil, locul în plus i-a fost destinat chiar ministrului.
Tudorel Toader a cerut să fie inclus în Uniunea Notarilor Publici la scurt timp după ce a intrat în vigoare o lege care prevede că foștii judecători de la Curtea Constituțională pot deveni avocați sau notari fără a susține un examen în acest sens.
Tudorel Toader a fost judecător la CCR între 2008 și 2016.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a depus o cerere de intrare în Uniunea Notarilor Publici.
În solicitarea adresată președintelui Uniunii, Viorel Mănescu, Toader cere ca, imediat după intrarea în uniune, să fie suspendat din funcția de notar, având în vedere incompatibilitatea cu funcția de ministru.
Potrivit Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, numirea în funcția de notar este semnată prin ordin de ministrul Justiției. De altfel, Toader îi cere președintelui notarilor publici să avanseze propunerea către ministrul Justiției, informează Ziare.com.
Practic, Mănescu este rugat de Toader săîl propună pe Toader ministrului Toader pentru funcția de notar public…
Tudorel Toader ar fi trimis această cerere în contextul în care Liviu Dragnea este tot mai nemulțumit de el, pentru că refuză să promoveze Ordonanța de Urgență pentru amnistie. Mai mult, șeful PSD este atât de supărat, încât o schimbare a lui Toader nu este exclusă.
Foto: ziare.com