Toader, prima reacție după ce Lazăr a atacat în instanță procedura de revocare: Accesul la Justiție e garantat pentru orice persoană, problema e să nu abuzăm de acest drept
Accesul la Justiție este garantat pentru orice persoană, deși, din păcate, mulți abuzează de acest drept – este prima reacție a Ministrului Justiției, Tudorel Toader, după ce Augustin Lazăr a contestat în instanță procedura sa de revocare din funcția de ProcurorGeneral al României.
”În România, accesul la Justiție este garantat pentru orice persoană. Fiecare, dacă e nemulțumit, și sigur că dânsul e nemulțumit, are dreptul să se adreseze unui judecător. Problema este să nu abuzăm de dreptul acesta deși, din păcate, mulți abuzează. Astăzi voi face o declarație mai cuprinzătoare privind legalitatea de numire a procedurii în funcția de procuror general. Uitați-vă pe anunțul procedurii de selecție a candidatului pentru procuror general. Acolo se prevăd condițiile legale”, a declarat Toader, citat de HotNews.
Ministrul Justiției a dat din nou de înțeles că numirea lui Lazăr nu a fost tocmai conform legii. Potrivit acestuia, când s-a închis termenul de înscriere, dosarul candidatului Lazăr avea două piese: declarația de intenție și un CV.
„Nu exista nimic în plus. Comparați cererea și CV-ul cu cerința din anunțul de declanșare a procedurii, care nu pică. Eu, dacă eram ministru al Justiției la momentul acela întrebam câte dosare avem? Patru. Sunt complete? Unul nu e complet, la revedere. Nu mă apuc eu ca ministru să caut să completez dosarele unui dintre candidați”, a mai spus ministrul Justiției.