Tudorel Toader aruncă BOMBA în cazul lui KOVESI: "Am luat DECIZIA, urmează să o formalizez"

Publicat: 05 01. 2018, 16:19
Tudorel Toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat vineri că a luat o decizie în ceea ce o privește pe şefa Direcției Național Anticorupție (DNA), Laura Codruţa Kovesi, și că urmează să o "formalizeze" în limitele competenţelor sale legale.

"Este o decizie pe care am luat-o. Este o decizie pe care urmează să o formalizez în limitele competenţelor mele legale", a declarat Toader, întrebat cu privire la o posibilă revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, potrivit Agerpres.

Oficialul a subliniat însă că nu ministrul Justiţiei o poate revoca din funcţie pe șefa DNA.

"Nu ministrul Justiţiei revocă, el cel mult propune, de revocat a fost preşedintele, îl întrebaţi pe dânsul", a afirmat Tudorel Toader.

Întrebat dacă anul acesta va fi linişte în ceea ce priveşte justiţia, ministrul a răspuns: "Liniştea ne-o facem noi. Viaţa are dinamica ei – şi viaţa socială, şi viaţa dumneavoastră, şi a mea personală, şi a fiecăruia dintre noi. Viaţa juridică are, la rândul ei, o altă dinamică, trebuie să credem cu toţii, să sperăm că mergem pe calea cea bună".

După controlul efectuat anul trecut de Inspecţia Judiciară la DNA, Tudorel Toader a declarat că el este cel care va formula concluzia raportului întocmit după verificări, adăugând că, în condiţiile în care opiniile membrilor comisiei de control au fost împărţite, lui îi revine rolul de "a înclina balanţa" către o concluzie finală.