Trupul neînsufleţit al regelui romilor, Florin Cioabă, va fi repatriat, marți. Sicriul va fi adus cu un avion de linie, care va ateriza la Bucureşti, iar apoi urmează să fie transportat cu o maşină funerară la Sibiu, acolo va avea loc şi înmormântarea.
Florin Cioabă nu a ajuns în ţară luni din cauza actelor care nu au fost gata la timp.
Împăratul Iulian al romilor a anunţat că va cere o expertiză la Institutul de Medicină legală. Acesta nu este convins că dispozitivul medical care i-a fost montat la inimă de doctori lui Florin Cioabă a funcţionat.
„După ce vine cadavrul lui Florin Cioabă aș vrea ca o echipă de medici să scoată aparatul care e montat acolo să îl trimitem la o expertiză în Canada, canadienii îl fac, să vedem la expertiză că funcționa acel aparat înainte de a fi montat sau nu funcționa, sau era o înșelătorie și atunci îi dau în judecată internațională. Asta se va face la IML Sibiu, deja el e desfăcut pe cord”, a spus Împăratul Iulian al romilor.
Factura pentru spitalizarea şi operaţia Regelui Cioabă se ridică la 22.000 de euro. Asta fără a pune la socoteală cei 15.000 de dolari achitaţi deja de familie.
„Deci suma aceea de 350.000 de dolari, dânșii au încercat s-o ia de la noi, iar prin negocierile noastre am ajuns de comun acord că nu au de ce să ceară această sumă, pentru că nu s-au pus aparatele, nu s-a făcut mare lucru pentru el. Părerea mea personală este că sunt o țară de hoți. Cei de la spitalul respectiv sunt o mafie”, a declarat fiul lui Florin Cioabă.
De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Afacerilor de Externe au explicat faptul că familiei lui Florin Cioabă i s-a comunicat de către spital, anterior efectuării operaţiei, costurile estimative pentru tratament şi spitalizare.
Familia a semnat documentele prin care se obliga să suporte costurile, iar spitalul a solicitat Ambasadei garanţii că factura finală va fi onorată.
Copiii lui Florin Cioabă spun că cei de la Consulat nu i-au ajutat prea mult pentru a rezolva problemele întâmpinate în Turcia. Serviciile translatorilor au fost plătite din banii familiei Cioabă.
Şi CNAS a venit cu precizări în cazul decesului autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă. CNAS va analiza situația și va formula un punct de vedere în conformitate cu prevederile legale, pe baza documentelor existente și dacă i se va cere acest lucru. Între România și Turcia există un acord încheiat în domeniul securității sociale.
Acordarea serviciilor medicale se efectuează în conformitate cu legislația statului în care sunt furnizate serviciile medicale.
Între timp, fiul cel mare al Regelui Cioabă îi acuză de neprofesionalism pe medicii de la prima clinică în care Florin Cioabă a fost internat.
În plus, doctorii din cel de-al doilea spital, în care regele romilor a fost operat, sunt acuzaţi de santaj.
Viitorul Rege se gândește să-i dea în judecată pe medicii turci.