Trupul neînsuflețit al Regelui Cioabă a fost adus în țară cu un avion de linie

Publicat: 20 08. 2013, 20:33

Aeronava care repatriază trupul neînsuflețit al lui Florin Cioabă, autodeclarat Regele Romilor, a aterizat marți seară în Otopeni, pe Aeroportul ”Henri Coandă”. Aeronava, aparţinând companiei Turkish Airlines, a aterizat la Otopeni în jurul orei 20.30.

Printre cei care au aşteptat, la aeroport, repatrierea trupului neînsufleţit al lui Cioabă s-au numărat deputatul Mădălin Ionescu, pastorul Călin Ioan, de la Biserica Penticostală Evanghelia din cartierul bucureştean Ferentari, şi alţi reprezentanţi ai comunităţii romilor.

Procedurile prevăd ca, în primă fază, pasagerii să fie cei care pot coborî din avion, urmând ca apoi să fie luate bagajele. În cele din urmă, avionul va fi tras în zona cargo, acolo unde va fi coborât și sicriul cu trupul lui Cioabă.

Trupul va fi și îmbălsămat în București, de către firma care se ocupă cu transportarea acestuia spre Sibiu.

Sicriul cu trupul lui Florin Cioabă va fi luat de către rudele lui Cioabă și va fi condus cu mașina funerară la Sibiu, miercuri, urmând să fie depus la Palatul Regal.

Trupul va fi menținut acolo până vineri pentru ca oamenii din comunitatea romă să îi poată aduce un ultim omagiu.

Fiul cel mic al autointitulatului rege al romilor, Daniel Cioabă, a declarat că sicriul cu trupul tatălui său va fi dus la Sibiu în noaptea de marţi spre miercuri, „pe la 12.00-1.00”, iar funeraliile vor avea loc vineri.

Trupul neinsufletit al lui Florin Cioaba, repatriat

Embed: