Donald Trump și-a exprimat intenția de a discuta cu Vladimir Putin, marți, la telefon. Discuția se va axa pe problema războiului din Ucraina și pe propunerea de încetare a focului, pentru 30 de zile.
Preşedintele american a declarat că intenţionează să vorbească marţi cu Vladimir Putin despre încheierea războiului din Ucraina, conform unei relatări a agenției Reuters. Donald Trump a declarat că în ultimele zile s-au făcut multe pregătiri pentru ca rezultatul discuției să fie pozitiv.
„Voi vorbi cu preşedintele Putin marţi. S-au făcut multe lucruri în weekend. Vrem să vedem dacă putem pune capăt acestui război. Poate că putem, poate că nu putem, dar cred că avem o şansă foarte bună, a declarat Trump reporterilor la bordul Air Force One.
Șeful de la Casa Albă încearcă să obţină acordul lui Vladimir Putin pentru o încetare a focului de 30 de zile pe care Ucraina a acceptat-o săptămâna trecută. Dictatorul de la Kremlin, s-a declarat de acord în principiu, dar a spus că are o serie de condiții. Experții militari spun că, în fapt, Rusia caută să tragă de timp pentru a-și consolida pozițiile de pe front, înainte de negocieri.
De altfel, deși propunerea de armistițiu a fost făcută încă de la începutul săptămânii trecute, războiul a continuat cu aceeași intensitate. Rusia a transmis că este pe cale să respingă forțele ucrainene din regiunea Kursk. Pe de altă parte, Vladimir Putin a cerut deschiderea unui alt front în condițiile în care ofensiva din Donbas s-a împotmolit.
Donald Trump a dezvăluit care vor fi subiectele pe care le va aborda cu Vladimir Putin în discuția telefonică. El a spus că se va vorbi despre teritorii și despre împărțirea anumitor bunuri.
„Vom vorbi despre teritorii. Vom vorbi despre centrale. (…) Cred că avem o mare parte din acestea deja discutate foarte mult de ambele părţi, Ucraina şi Rusia. Vorbim deja despre asta, împărţirea anumitor bunuri”, a declarat Trump.
El a declarat că s-a lucrat mult la această chestiune în timpul weekendului pe care l-a petrecut în Florida, la reședința sa.
Acceptarea de către Ucraina a unei propuneri de încetare a focului a pus Rusia în situaţia de a ceda cererilor lui Trump. Toată lumea așteaptă să vadă dacă viziunea pozitivă a acestuia față de Vladimir Putin se va confirma.