Triplul campion olimpic la patinaj viteză Hjalmar Andersen a decedat la vârsta de 90 de ani
Norvegianul Hjalmar „Hjallis” Andersen, triplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Oslo la patinaj viteză, a decedat, în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 90 de ani, informează AFP, potrivit Mediafax.
Sportivul cel mai titrat de Jocurile Olimpice din 1952, cu victorii în probele de 1.500, 5.000 şi 10.000 de metri, Andersen mai are în palmares trei titluri de campion mondial şi trei de campion european, toate cucerite consecutiv între 1950 şi 1952.
Ministrul norvegian al Culturii şi Sportului, Hadia Tajik, i-a adus un omagiu lui Hjalmar Andersen, care are mai multe statui în Norvegia.