Tribunalul de Arbitraj Sportiv: Cererea Concordiei a fost respinsă, Rapidul continuă în Liga I
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins memoriul înaintat de clubul Concordia Chiajna împotriva desfășurării barajului pentru menținerea în Liga I.
Astfel, formația Rapid va evolua în sezonul viitor al campionatului în primul eșalon, potrivit site-ului oficial TAS.
„Cererea de suspendare înaintată de CS Concordia a fost respinsă, astfel că formaţia FC Rapid Bucureşti rămâne calificată pentru ediţia următoare a campioantului Ligii I, în urma victoriei obţinute în meciul de baraj cu CS Concordia. Judecata TAS va continua şi, atât timp cât nu a fost înregistrată nicio solicitare privind o procedură de urgenţă, calendarul procedural va fi stabilit în concordanţă cu regulamentele TAS”, menționează Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Rapid a învins cu 2-1, după prelungiri, echipa Concordia Chiajna, într-un meci de baraj pentru obținerea dreptului de participare în ediția 2013/2014 a Ligii I.
Tehnicianul Ionuţ Chirilă a anunțat înaintea partidei că echipa Concordia Chiajna a apelat la TAS pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, considerând că din punct de vedere legal echipa giuleşteană nu poate juca în primul eşalon.