Tribunalul București judecă un nou termen în dosarul privatizării ICA
Tribunalul Bucureşti judecă marți un nou termen în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare, în care Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani.
La ultima amânare din data de 8 martie, preşedintele fondator al PC a petrecut aproximativ 5 minute în faţa magistraţilor. Potrivit rechizitoriului, Voiculescu ar fi subevaluat bunurile institutului cu peste 7 milioane de euro.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de procurori în decembrie 2008 deoarece s-a folosit de funcţia sa politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preţ cu mult sub cel real.
Acesta este acuzat de spălare de bani, dar şi că a făcut abuz de funcţia de conducere a unui partid politic pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Concret, este vorba despre aproape 4 hectare de teren şi unul de construcţii în Băneasa care au fost cumpărate de liderul conservator la un preţ de 75 de ori mai mic. Prejudiciul estimat se ridică la aproape 60 de milioane de euro.
Numai că la 4 ani de la începerea anchetei, Dan Voiculescu a găsit o soluţie ingenioasă pentru a scăpa de condamnare: şi-a dat demisia din Parlament, aşa că întreg dosarul ICA a fost mutat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Bucureşti. Mutare care îl ajută astfel pe mogul să câştige timp, dar şi două căi de atac sau, şi mai bine, posibilitatea de amânare a judecării până la prescrierea faptelor.
Dosarul de privatizare ICA, în care sunt implicate nu mai puţin de 13 persoane nu este însă singurul dosar în care preşedintele fondator al PC este implicat. Dan Voiculescu are pe rol o serie de procese chiar cu ministerul Agriculturii, portofoliu condus acum de preşedintele PC, Daniel Constantin.