Participarea la simpozioane şi funcţii importante. Asta primeau complicii lui Dan Voiculescu pentru a-l ajuta pe acesta să păcălească statul şi să privatizeze astfel fraudulos Institutul de Cercetări Alimentare.
Potrivit motivării instanţei, fondatorul Partidului Conservator a fost condamnat în dosarul ICA şi pentru că ar fi tergiversat procesul timp de 5 ani, după ce și-a dat de trei ori demisia din Senat.
Dan Voiculescu a prejudiciat statul cu aproape 60 de milioane de euro în cazul ICA.
Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş şi Cătălin Sandu, foşti membri ai PUR, ar fi fost răsplătiţi cu generozitate de către Dan Voiculescu, se arată în motivarea judecătorilor.
„Acuzaţii ar fi fost recompensaţi, după efectuarea diferitelor operaţiuni nelegale, prin asigurarea participării la simpozioane în străinătate şi prin menţinerea sau desemnarea unor funcţii noi, funcţii ce erau remunerate”, se arată în motivarea instanței.
Între cei 3 complici şi Dan Voiculescu existau relaţii de prietenie sau subordonare, totul în scopul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare în favoarea firmei omului de afaceri, scriu jurnaliștii de la Evenimentul Zilei.
„Dacă inculpaţii din acest dosar nu ar fi fost influenţaţi de către inculpatul Voiculescu Dan şi aceştia nu ar fi încălcat dispoziţiile legale în materia privatizării, încălcări care au condus la subevaluarea vădită a bunurilor societăţii şi a pachetului majoritar de acţiuni, SC GRIVCO SA nu ar fi achiziţionat niciodată pachetul majoritar de acţiuni cu suma derizorie de 104.730 de euro”, afirmă judecătoarea Grațiela Constantin de la Tribunalul București.
Potrivit documentului, încercarea lui Dan Voiculescu de a tergiversa judecarea procesului a fost şi ea sancţionată de judecători.
Acesta şi-a dat demisia din funcţia de senator de 3 ori tocmai pentru a muta dosarul de la Curtea Supremă la Tribunalul Bucureşti.