Trei consilieri județeni din PNL Iași solicită refacerea USL. Adomniței: ”Au fugit precum șoarecii de pe corabia care se scufundă”

Trei consilieri județeni din PNL Iași solicită refacerea USL. Adomniței: ”Au fugit precum șoarecii de pe corabia care se scufundă”
Foto: oradeiasi.oradestiri.ro

Trei consilieri județeni din Iași, printre care și liderul de grup al aleșilor PNL din CJ, Vintilă Iordan, solicită refacerea USL, relatează Evenimentul Zilei.

În replică, președintele CJ Iași și liderul filialei PNL județene, Cristian Adomniței a afirmat că cei trei au fugit precum șoarecii de pe corabia care se scufundă.

„Sunt scârbit de atitudinea celor patru oameni. Acest lucru arată că, de fapt, ei nu au avut caracter şi, acum când e greu, fug precum şoarecii de pe corabia care se pregătea să se scufunde. Necazul lor este ca această corabie va învinge şi va ajunge la mal”, a comentat Adomniţei.

Potrivit președintelui PNL Iași, filiala locală  iese mai „curată” după acest episod, subliniind că cei trei consilieri s-au „autoexclus” din partid.

„Conform statutului, pierderea calităţii de membru se face şi prin susţinerea unei alte doctrine sau altui partid, dar pentru a fi lucrurile şi mai clare se va ajunge şi acolo (n.r. la excludere)”, a mai spus Adomniței.

Totodată, liberalul a afirmat că „vor mai exista trădări”.

„PNL nu poate ieşi decât mai curat, nu neapărat mai întărit, dar mai curat. Eu pentru partidul meu sunt fericit devenind din ce în ce mai curaţi şi mai loiali electoratului nostru”, a mai spus Adomniţei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`