Traian Băsescu: Vom avea guvern diseară. Criza politică nu va înceta. Vom fi într-o criză permanentă până la alegeri (VIDEO)

Publicat: 12 03. 2020, 14:35

Fostul președinte Traian Băsescu se declară convins că guvernul Cîțu va trece, joi, de votul din Parlament.

”Vom avea guvern diseară pentru PSD și-a rezolvat problema prin respingerea OUG de către CCR și are tot interesul să întrerupă galopul spre alegerile anticipate”, a declarat șeful statului, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Talk B1”.

Întrebat cine va mai vota guvernul Cîțu, Băsescu a răspuns: ”PSD. Sunt cei mai interesați. Sunt convins că vor stabili să sprijine instalarea Guvernului Cîțu, dacă mergem pe logica politică a declarațiilor lor de până acum. Eu zic că sunt nehotărâți atâția cât trebuie ca să treacă guvernul. În momentul de față, guvernul liberal este în mâna PSD, ei au inițiativa politică, ei pot stabili dacă instalează guvernul și peste două săptămâni ei pot stabili să dea jos guvernul. Este un guvern dependent de PSD”.

Pe de altă parte, europarlamentarul PMP este de părere că deși guvernul Florin Cîțu se va instala la Palatul Victoria, criza politică se la prelungi până la alegerile parlamentare.

”Nu va înceta criza politică pentru că PSD nu va înceta să diminueze capacitatea de acțiune a guvernului Cîțu. Vom fi într-o criză permanentă până la alegeri. După alegeri, eu zic că se vor liniști lucrurile, dar până atunci avem criza din sănătate”, a mai spus Traian Băsescu.

Amintim că Florin Roman, liderul grupuluiPNLdin Camera Deputaților, a anunțat, joi, că aleșii liberali vor participa la ședința de plen și vor vota, la vedere, pentru învestigrea Guvernului Florin Cîțu. Acesta a a subliniat că România are nevoie în aceste momente de „un guvern stabil, de un guvern cu puteri depline”.

În acelați timp,Florin Romana făcut un apel la membrii celorlalte grupuri parlamentare să voteze învestigrea Guvernului Cîțu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.