Traian Băsescu: Uniunea Europeană mai sancționează încă 12 înalți oficiali ruși, persoane destul de importante (VIDEO)
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că Consiliul European susține aspirațiile Ucrainei pentru a-și decide singură viitorul și nu influențată de țări vecine de puteri regionale sau globale.
„Azi dimineață s-a semnat acordul de asociere și de liber schimb, dar numai partea politică. Acesta este un gest de încurajare de Ucrainei, urmând ca semnarea integrală să aibă loc după alegerile din 25 mai. Prioritatea pe care Consiliul consideră că o are este legată de sprijinirea restabilirii echilibrelor macre ale Ucrainei. Aici trebuie spus foarte clar și s-a discutat în Consiliu, situția economică se datorează unei guvernări relativ îndelungate de proastă calitate și a corupției extrem de ridicate. UE, în momentul de față, poate pune la dispoziția Ucrainei 1,6 miliarde de euro, bani lichizi, urmând ca în final să poată pune la dispoziție 11,5 miliarde de euro. Condiția ca această sumă de 1,6 miliarde de euro să fie pusă la dispoziție e încheierea unui acord cu Fondul. UE va fi partenerul FMI în tentativa de salvare de la încetare de plăți a Ucrainei și ulterior în încercarea de restabilire a echilibrelor macroeconomice”, a declarat Traian Băsescu.
Președintele a adăugat că Guvernul Ucrainei este chemat să asigure în structura lui reprezentarea tuturor regiunilor și opțiunilor, esențial pentru a preveni procesul de separare în interiorul țării și i se cere să lupte împotriva extremismului.
„I se cere guvernului ca alegerile pentru președinte să se desfășoare la standarde europene, democratice, în niște procese corecte și legale. UE rămâne angajată prin Consiliu să susțină independența, integritatea și suveranitatea Ucrainei”, a mai precizat Traian Băsescu.
„UE nu recunoaște rezultatul referendumului ilegal și neconstituțional din 16 martie în Crimeea. Ca atare, consideră ilegală anexarea Crimeei de către Rusia. În cel mai scurt timp, Comisia trebuie să facă propuneri către toate statele membre cu privire la măsuri și restricții împotriva relațiilor comerciale, economice și financiare cu Crimeea”, a mai specificat președintele.
„S-a luat decizia sancțiunilor ce au fost declanșsate deja împotriva Rusiei. Lista înalților demnitari ai Rusiei, Ucrainei și din Crimeea, precum și înalți ofițeri, comandanți, a fost completată cu încă 12 nume și s-a convenit să nu fie făcută publică până când nu se comunică oficial de către Comisie, în această după-amiază. La cele 21 de persoane s-au adăugat încă 12 azi noapte, sunt persoane destul de importante în Federația Rusă. Averile și conturile și acțiunile acestor 33 de persoane vor fi blocate peste tot în UE. Activele pe care le dețin aceste persoane vor fi blocate”, a completat Băsescu.
„A fost anulat summitul UE – Rusia, s-a cerut tuturor șefilor de stat și guvern să nu desfășoare nicio întâlnire bilaterală cu Rusia. La Haga se va desfășura G7, și nu G8, Rusia nemaifiind acceptată temporar în G8. S-a decis suspendarea negocierilor privind aderarea Rusiei la OECD. În cloncluzii, Consiliul European exprimă convingerea ca forța și coerciția nu pot fi utilizate pentru a modifica frontiere”, a mai spus Băsescu.