Traian Băsescu: Susținem Macedonia pentru a deveni membru NATO și UE

Publicat: 06 10. 2011, 12:49
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit joi cu omologul său macedonean, Gjorge Ivanov, cu care a purtat discuții la Palatul Cotroceni.

Băsescu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că s-au discutat mai multe subiecte legate atât de probleme bilaterale, cât și regionale.

„Am subliniat în mod deosebit interesul pe care îl are România ca în perioada următoare, pentru ca Macedonia să devină membru al NATO și să înceapă negocierile de aderare la UE. Nu am subliniat doar interesul, ci și suportul fără rezerve al României”, a declarat președintele român, adăugând că s-a făcut o trecere în revistă a situației în balcanii de vest.

Traian Băsescu a mai mulțumit președintelui Macedonie pentru tratamentul corect de care etnia română o primește în Macedonia.

De asemenea, s-au mai semnat două acorduri de cooperare, unul pentru schimburi economice și tehnologice și încă unul care vizează acordul pentru turism. În total, România a semnat cu Macedonia peste 30 de acorduri bilaterale.

România are ca interes general integrarea tututor statelor în Balcanii de Vest în structurile NATO și UE. Noi credem că în momentul de față, țările care pot avea un parcurs accelerat de integrare sunt Muntenegru, Macedonia și Serbia”, a conchis Traian Băsescu.

Traian Băsescu: Susținem Macedonia să adere la NATO și UE

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />
România și Macedonia au semnat două acorduri de cooperare

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_11381').select();" id="embed_text_11381" />