Traian Băsescu: Sper să nu câștige Ponta alegerile prezidențiale

Traian Băsescu: Sper să nu câștige Ponta alegerile prezidențiale
Foto: B1 TV

Preșesdintele Traian Băsescu și-a exprimat, duminică seară, în emisiunea ”Actualitatea Românească”, difuzată de B1 TV, speranța ca premierul Victor Ponta să nu câștige alegerile prezidențiale.

”Sper să nu câștige (n.r. alegerile prezidențiale). Și el pare conștient că nu câștigă dacă va exista un candidat unic al dreptei. A încercat și cu liberalul roșu Tăriceanu”, a spus șeful statului.

”Ponta e în situația în care ori câștigăa prezidențialele, ori pierde tot. Dacă se pierd prezidențialele, el zboară. Miza alegerilor prezidențiale este România. Ori dacă din orgoliu cineva sacrifică România, e ticălos. Aș vrea să văd că cele 4-5 partide (de dreapta) vin cu un candidat. Fraților, durează două săptămâni o cercetare să vedem care are cel mai mare potențial de creștere, și acela să fie candidatul. Ponta e deja în campanie”, a arătat Băsescu.

”Crin Antonescu a spus exact ce trebuie: trebuie să blocăm accesul PSD-ului la funcția de președinte. Să fie o alianță anti-PSD care să blocheze accesul PSD-ului la toate pârghiile puterii”, a afirmat președintele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`