Traian Băsescu şi Liviu Dragnea sunt aşteptaţi, vineri, la Alexandria. Cei doi vor participa, separat, la lansările de candidaţi pentru alegerile locale 2016 ale Partidului Mişcarea Populară şi Partidului Social Democrat, potrivit adevarul.ro.
Fostul preşedinte şi actualul preşedinte PSD se vor afla vineri în Alexandria. Cei doi lideri vor ajunge separar, dar pentru același scop, acela de a lansa candidații pentru alegerile locale 2016.
Traian Băsescu va participa la lansarea candidaţilor Partidului Mişcarea Populară. Evenimentul se va desfăşura la restaurantul Mara din Alexandria, cu începere de la ora 17.00.
Liviu Dragnea este aşteptat la lansarea candidaţilor PSD , eveniment care se va desfăşura începând cu ora 18,00 în aula Universităţii Valahia.