Traian Băsescu: România e suspectată că nu poate organiza alegeri libere ca urmarea a fraudelor de la referendum

Traian Băsescu: România e suspectată că nu poate organiza alegeri libere ca urmarea a fraudelor de la referendum

Președintele Traian Băsescu a făcut luni un apel la Parlamentul care își termină mandatul după data de 9 decembrie să rezolve problemele care țin de el, avertizând că monitorizarea alegerilor parlementare este o rușine pentru România ca membru UE.

”Institutiile statului nu-și opresc funcționarea pentru că e campanie. Un flagrant e flagrant și daca e sau nu campanie, o incompatibilitate e la fel și dacă e sau nu campanie. Cei care încearcă să pună pe seama campaniei electorale funcționarea instituțiilor statului greșesc, ele funcționează 24 de ore din 24. Eu nu spun ca functioneaza întotdeauna perfect, sunt și momente în care funcționarea lor lasă de dorit
”, a afirmat acesta.

„Lucrurile acestea trebuiesc rezolvate dacă vrem să avem un raport care să ne permită reluarea discuțiilor despre spațiul Schengen” a spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu a afirmat că procurorii, parlamentarii sau responsabililor ANI nu pot fi scuzați cu pretextul că e campanie electorală pentru a chiuli de la activitatea obligatorie.

Nu putem spune domnilor procurori luați-vă vacanță, domnule președinte, taci că deranjezi!. Nu așa funcționează statul”, a completat Traian Băsescu.

”România este suspectată că nu poate organiza alegeri libere ca urmarea a fraudelor de la referendum. Vom avea de suportat rușinea de a avea observator OSCE și nu exclud posibilitatea ca și alte organizații să ceară prezența la alegeri” a avertizat șeful statului.

”Fraudele de la referendum vor trebui investigate până la capăt. Pentru democrația din România este fundamental ca toate suspiciunile de fraudă să fie clarificate, pentru că votul e fundamentul democrației. Dacă și acolo furăm, putem spune că nu mai avem nicio speranță” a mai explicat Băsescu.

Arătăm rău și este păcat pentru că arătăm bine din pucnt de vedere economic, avem șanse.”

Traian Băsescu face apel la Parlament

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:09 - Un alt oraș din Europa încearcă să combată turismul excesiv. Vizitatorilor li se vor percepe taxe duble, din 2025
20:59 - S-a votat! Telefoanele mobile vor fi interzise în școli, în timpul lecțiilor, în Republica Moldova
20:58 - Trei cetăţeni ucraineni dispăruți în Munţii Maramureşului au fost găsiți de salvamontiști / Aceştia erau de zece zile pe drum
20:27 - Călin Georgescu, dat de gol de un martor, cu privire la întâlnirea cu Potra și Sechila, de la herghelia din Ciolpani: “I-am putut vedea de aproape întrucât le-am servit un ceai”
20:24 - TikTok riscă o amendă uriașă dacă nu răspunde cererii de informații trimise de Comisia Europeană în legătură cu alegerile din România
19:59 - Mare atenție! Poți face închisoare pentru folosirea ilegală a petardelor. Iată ce spune legea
19:59 - Cristela Georgescu propune o nouă metodă de întărire a sistemului imunitar: mersul fără încălțări prin zăpadă. „Are un efect sedativ”
19:42 - Bărbat acuzat că a instigat pe rețelele sociale la ”executarea la zid” a membrilor CCR, pus sub control judiciar
19:39 - Cu aceste replici plagiate i-a impresionat Călin Georgescu pe români. A rostit discursuri din Stăpânul Inelelor, serialul Newsroom, piesele lui Caragiale, e fan al mareșalului Ion Antonescu, dar și al lui Ion Iliescu (VIDEO)
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul