Traian Băsescu: România a afirmat intenţia de participare la Uniunea bancară

Traian Băsescu: România a afirmat intenţia de participare la Uniunea bancară
Foto: B1 TV

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că în cadrul Consiliului European a afirmat intenţia României de a participa la Uniunea Bancară.

El și-a argumentat poziția în fața liderilor europeni spunând că 75% din piaţa bancară a României este ocupată de bănci din zona euro.

Preşedintele a mai anunţat că în cadrul Consiliului a constatat că a fost adoptat regulamentul privind Mecanismul unic de Rezoluţie bancară, ceea ce înseamnă că cei doi piloni au în acest moment, regulament.

„Primul era Regulamentul de Supraveghere bancară, iar cel de-al doilea regulament, care lipsea, era Regulamentul de rezoluţie bancară. Speranţa este că va fi validat de Parlament, în aşa fel încât, din 2015, Uniunea Bancară să poată funcţiona”, a spus şeful statului.

Preşdintele a mai arătat că 2014 va fi un an în care vor fi evaluate băncile din zona euro în primul rând.

„Cu această ocazie, am afirmat intenţia României de a participa la Uniunea Bancară, având în vedere că pe piaţa bancară a României îşi desfăşoară activitatea cele mai multe bănci din zona euro, 75% din piaţă fiind ocupată de bănci din zona euro”, a spus şeful statului.

Băsescu prezintă concluziile Consiliului European de iarnă

Urmăriți B1TV.ro și pe
`