Traian Băsescu: Riscul unui război civil în Ucraina este major. Constatăm un dialog ineficient între Moscova și Washington

Traian Băsescu: Riscul unui război civil în Ucraina este major. Constatăm un dialog ineficient între Moscova și Washington

Președintele Traian Băsescu a declarat duminică, într-o declarație de presă de la Palatul Cotroceni, că lucrurile se complică în Ucraina, iar toate elementele din momentul de față pot identifica un început de război civil. Președintele a precizat totuși că „nu există riscul ca România să fie angrenată într-un război”.

„România este un susținător fără rezerve al integritătii teritoriale a Ucrainei. Din păcate, în estul Ucrainei dar și în sud, lucrurile se complică și în momentul de față sunt toate elementele care pot identifica în Ucraina un început de război civil. În mod categoric, guvernul legitim de la Kiev are obligația să mențină funcționarea și funcționalitatea tuturor instituțiilor statului. În același timp numărul mare de victime ridică problema profesionalistumului cu care se fac aceste intevenții”, a declarat președintele.

Băsescu a criticat poziția pe care o susține Moscova, legat de faptul că forțele de securitate din Ucraina ai atacat civili nevinovați

„România respinge o astfel de susținere, care este cel puțin mincinoasă. Civilii nevinovați nu iau ostatici și-i declară prizonieri de război, civilii nevinovați nu doboară elicoptere ale forțelor armate ale Ucrainei, nu ocupă sedii ale instituțiilor statului ucrainean și nu declară că formează o armată care să se îndrepte asupra Kievului”, a mai spus președintele.
Potrivit șefului statului, evenimentele de la Odesa devin periculoase, fiind foarte aproape de țara noastră.

„Din punctul nostru de vedere, evenimentele de la Odesa devin periculoase. Se pot constitui în elementul de declanșare a unui război civil masiv, nu numai a începutului unui război civil. Cred că s-a ajuns la un punct la care legimitiatea alegerile pentru funcția de președinte al Ucrainei este pusă sub semnul întrebării. Constatăm un dialog ineficient între Moscova și Washington”, a mai spus președintele.

„Propunerea este ca Moscova și Washington să-și asume în ce mai scurt timp declanșarea dialogului între puterea de la Kiev și separatiști. Dacă nu începe urgent un dialog, riscul unui război civil este major, iar România ca vecin este extrem de interesată ca acest lucru să nu se întâmple, cu atât mai mult cu cât ceea ce evaluam extinderea conflictului către sudului Ucrainei, s-a petrecut deja”, a continuat Traian Băsescu.

„Nu există riscul ca România să fie angrenată într-un război, însă poate fi puternic afectată de situția de instabilitate dată de un război civil în Ucraina. Instabilitatea se va materializa în modul în care România se va putea împrumuta pe piețele externe”, a mai precizat președintele.

Băsescu: Riscul unui război civil în Ucraina este major

Urmăriți B1TV.ro și pe
`