Traian Băsescu: Revizuirea Constituției trebuie să țină cont de referendumul din 2009, care reprezintă voința poporului

Traian Băsescu: Revizuirea Constituției trebuie să țină cont de referendumul din 2009, care reprezintă voința poporului

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, de la Palatul Cotroceni, că revizuirea Constituției trebuie să plece de la referendumul din 2009, care presupune un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari și care reprezintă voința poporului.

Mă tem că viața și CCR îi vor aduce la ordine și bine ar fi să plece de la premiza că în revizuirea Constituției trebuie să țină cont de acel referendum validat. Referendumul este voința poporului. Altfel, revizuirea Constituției nu se justifică„, a spus Băsescu.

Acesta a adăugat că a decis să trimită o scrisoarea lui Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, pentru ca proiectul revizuirii Constituției să își continue parcursul în noul Parlament. (Detalii AICI)

Am transmis o scrisoare în care îi solicit menținerea pe ordinea de zi a Camerei proiectul de revizuire a Constituției, inițiat de președinte. Articolul 63 din Constituție alineatul 5 spune că proiectele de lege înscris pe ordinea de zi în Parlamentul precedent își continuă parcursul în noul Parlament„, a spus Băsescu.

Traian Băsescu, despre revizuirea Constituției

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:47 - Șeful Hezbollah pentru relații cu presa a fost ucis de israelieni într-o zonă aglomerată din Beirut. Devenise una dintre cele mai cunoscute figuri ale organizației libaneze
23:34 - Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este pe locul 3 și se apropie de locul 2. Distanța e din ce în ce mai mică (VIDEO)
23:13 - Premierul din Kosovo s-a întâlnit cu fotbaliștii naționalei, la două zile de la scandalul din meciul cu România. Albin Kurti, mesaj amenințător
23:01 - Ionuț Stroe: Și în ceasul al 11-lea există disponibilitate din partea PNL să facem o construcție solidă pe zona de dreapta. Din păcate, pentru turul 2 există o „canibalizare” politică între candidații de dreapta (VIDEO)
22:40 - Presa din Ungaria reclamă frigul din Polivalenta de la București, de la meciul dintre Rapid și Gyor. Ziariștii maghiari spun că nu e prima oară
22:27 - Rareș Hopincă: Din păcate, domnul Ciucă a suferit în ultima perioadă o transformare radicală. Trebuie să ne putem privi în ochi și după această campanie electorală (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: Este total inacceptabil ce face premierul din Kosovo, care amestecă politica cu fotbalul. Jucătorii din Kosovo trebuie să suporte consecințele pentru gestul de la finalul meciului
21:46 - Ludovic Orban: De multe ori statul se transformă într-un dușman al întreprinzătorului român care n-are carnetul bun de partid. E momentul unei reforme profunde în administrația publică
21:24 - Joe Biden ar fi permis Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune, cu doar două luni rămase din mandatul de președinte al SUA
21:04 - Cristina Rizea: Marcel Ciolacu a vorbit despre ce face, despre ce a făcut și despre ceea ce vrea să facă în continuare, fără să își atace ceilalți contracandidați (VIDEO)