Traian Băsescu: Președintele Ucrainei a venit la summitul de la Vilnius ca la un târg. Dar în UE lucrurile nu se târguiesc

Publicat: 29 11. 2013, 13:23
Foto: B1 Tv

Președintele Traian Băsescu și-a exprimat regretul, vineri, la finalul summitului de la Vilnius, în legătură cu refuzul Ucrainei de a semna acordurile de asociere cu Uniunea Europeană.

Șeful statului a declarat că președintele ucrainean „a venit la summitul Parteneriatului Estic ca la un târg”.

„Senzația pe care eu am avut-o a fost că domnul Viktor Ianukovici venise la un târg, cu o listă de probleme care trebuie finanțate. Dar în UE lucrurile nu se târguiesc. Se acceptă și ești partener al UE, sau nu se acceptă și atunci nu ești partener al UE. Sper ca el să fi înțeles intenția țărilor UE, dar și faptul că principiile UE nu se negociază, cum nu le-a putut negocia nimeni. Acordurile rămân pe masă și rămân deschide semnării, cu condiția respectării principiilor UE”, a spus Traian Băsescu.

În ciuda negocierilor de joi seara, prelungite până noaptea târziu, liderii europeni nu au reușit să ajungă la un acord cu președintele ucrainean.

Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a declarat vineri, că Ucraina intenționează în continuare să semneze acordurile de asociere cu Uniunea Europeană în viitor, dar își dorește ca UE să facă „pași decisivi” pentru un ajutor economic pentru Kiev.

Acesta și-a argumentat refuzul de a semna acordul de asociere cu UE, la summitul de la Vilnius.

„Din nefericirea, Ucraina, în ultima vreme, s-a dovedit că este singură în gestionarea problemelor grave financiare și economice. Așa că astăzi avem nevoie de la partenerii noștri europeni să facă pași decisivi înspre Ucraina pentru a realiza un program de ajutor financiar economic”, a declarat președintele Ucrainei într-un cadru restrâns, scrie Reuters.

Traian Băsescu: Președintele Ucrainei a venit la summitul de la Vilnius ca la un târg. Dar în UE lucrurile nu se târguiesc