Președintele Traian Băsescu își dorește un premier loial interesului național, deasupra intereselor de partid, mediatice sau de grup, care să nu aibă nimic de ascuns și cu un CV bazat pe lucruri reale.
„Trebuie să fie un pro-european și un pro-atlantist. Asta nu exclude relația cu Rusia, China sau India, dar domiciliul acestei țări e în UE și în NATO, aici ne construim și securitate și prosperitate. Mi-aș dori mult ca cel pe care îl voi desemna ca premier, dar și cei pe care partidele mi-l vor propune, să fie o personalitate loială interesului național, pe care să-l așeze deasupra intereselor de partid și de grup, fie ele și de grup mediatic”, a declarat Traian Băsescu.
Șeful statului își dorește ca premierul pe care îl va desemna după alegerile din 9 decembrie să fie un om care a susținut tot timpul respectarea principiilor Constituției, ale statului de drept și a principiilor care funcționează din punct de vedere politic în UE.
„Un alt aspect asupra căruia mă voi opri în desemnare este să nu aibe vulnerabilități. Să nu se fi autoprezentat ca fiind ceva și el să fie altceva, să nu aibă lucruri ascunse, să fie un om despre care să știm tot sau aproape tot, adică atât cât trebuie să știm să putem să avem încredere în el. Să fie un om în viaţa căruia să nu fie umbre, lucruri ascunse, sau minciuni în autodefinirea lui. Când despre un politician nu se știe tot, acel politician devine șantajabil și aș vrea să avem un prim-ministru care prin ceea ce spune în CV-ul lui să fie imbatabil”, a adăugat președintele.
Noul premier al României, ar trebui să fie, după Traian Băsescu, un om care a respectat principiile Constituției, ale statului de drept, iar valorile europene să reprezinte pentru el un mod de viață.
„Aș vrea să fie un politician care să rupă puțin filmul urât în care ne aflăm, să fie un politician care aflat în fruntea Guvernului să poată prezenta garanții că în România să poată scăpa statul de drept de derapaje, să inspire încredere partenerilor europeni și trans-atlantici. Trebuie să vină dintre cei aleși în această campanie, să poată forma o majoritate în parlament. M-aș bucura mult dacă primul ministru ar avea experiență în administrație, să mai fi trecut printr-un minister ”, completează Traian Băsescu.