Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că premierul Victor Ponta, ca ofițer, nu a avut misiuni, doar a vrut să meargă la seminarii în fara țării, caracterizându-l drept un ”fripturist”.
”Venind la dl Ponta, aș vrea să intrăm tot în legea 182 pe care diverși politicieni o ventilează pe televiziuni. Art 3 spune că nicio prevedere a legii nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau a ignorării Constituției. Deci nu se pot secretiza informații care ignoră Constituția. Oare e de interes public dacă premierul a fost sau nu ofițer al unui serviciu de informații? Eu zic că da. Aș mai citi un articol, parcă e prelegere de legislație dar trebuie să scoatem minciuna din spațiul public atunci când e vorba de lucruri atât de delicate. Art 4 din aceeași lege a secretului de stat: se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, limitării accesului la informații de interes public. Nu-ți dp voie legea sp clasifici astfel de informații”, a declarat președintele.
”Este o încălcare a Constituției utilizarea ca ofițer a unui porocuror? Răspunsul meu e da. E de interes public dacă un membru al guvernului, fie el premier, a fost sau nu ofițer al unui serviciu de informații? Răspunsul meu e da. Din aceste motive consider că dl Meleșcanu a încălcat legea și a târâit după interesele politice ale sale și ale premierului un serviciu excepțional, unul dintre cele mai bune din lume. Păcat că un om politic cel puțin neinspirat a participat la un demers care a pus serviciul într-o situație foarte proastă. Pornind de la afirmația mea și a altora, revin cu privire la legitimitatea demersului meu”, a mai spus el.
”Victor Ponta a fost doar un fripturist care s-a băgat în SIE ca sa meargă pe la niște semninarii pe afară. Nu a avut nicio misiune. Nu poți trimite în misiuni în afară un om necopt luat din Parchet”, a afirmat președintele.
”Pur și simplu a fost un fripturist cum au fost mulți la acea vreme, cum a fost și foamea structurilor de a-și forma noi structuri, pentru că se prăbușise vechiul sistem, așa cum a trecut așa a și plecat, probabil și datorită lipsei de performanață. Unde mă situez când vorbesc de încălcarea Constituției: art 130 din Constitutia din 1991 prevede la litera A foatre clar: funcția de procuror e incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată cu excepția celor didactice. Nu mi s-a părut că la SIE e vreo funcție didactică. Această prevedere e preluată în legea 92 / 1992 identic”, a esxplicat Băsescu.
”S-ar putea să fac o afirmație care să vă stârnească curiozitatea sau exclamații, în legea SIE 1/1990 nu există niciun articol prin care să se ceară secretizarea rezerviștilor. Ei pot să nu-și decline calitatea de rezervist, dar niciodată legea nu le interzice să spună că au lucrat la SIE. Rețineți, legea 1 nu interzice rezerviștilor să își asume faptul că au lucrat într-un serviciu de informații”, a arătat șeful statului.
”Ce nu au voie, nici rezerviștii nici cei în activitate, nu au voie să divulge secrete. Acest lucru e interzis 30 de ani, 50 de ani, depinde de tipul de secretizare. Îmi pare că aproape au dus conținutul comunicatului spre ridicol spunând ca 70 de foști ofțteri s-au autodivulgat, era dreptul lor ca rezerviști să treacă în CV dacă au fost ofițeri ai SIE sau să nu treacă. Interzis e să-și povestească amintirile din timpul serviciului, dar nu identitatea. Ce nu a făcut nimeni până acum a făcut dl Meleșcanu și Ponta, care au dat HG 223 prin care secretizează și rezerviștii. Slavă Domnului că au rămas femeile de serviciu să nu fie secretizate. Deși legea spune că e interzis să se facă publice activitățile SIE, prin această HG care extinde nivelul de secretizare și la rezerviști se fac cunoscute un număr mare de activități ale SIE, toate acestea datorită jocului politic între dl Meleșcanu și Ponta care au urmărit să creeze condțtii de secretizare că Ponta a fost în mod ilegal ofițer al SIE, unde nu a fost decât un profitor, a participat la câteva seminarii și cu asta și-a văzut de cariera politică propulsat de dubla sa calitate de procuror și ofițer al SIE în 1997 – 2001”, a precizat președintele.
”Eu nu consider cel mai grav incident faptul că dl Ponta a încălcat constituția, cel mai grav e că un șef de serviciu a refuzat o informație șefului statului, e un precedent care nu trebuie tolerat. S-a prevalat de povestea cu sursele și de punctul 4 din HG 223/2013. Or fi făcut-o, poate e scris și prin regulamentele domniilor lor, dar niciun regulament nu poate fi mai puternic decât legea, au adăugat în mod nepermis la lege dintr-un interes politic. Aș încheia făcând o precizare care aș dori să rămână: legea interzice divulgarea activităților SIE, a personalului SIE, nu se referă la rezerviști”, a sublinuat Traian Băsescu.