Traian Băsescu: Politicienii români să nu implice UE și instituțiile sale în jocul lor electoral
Președintele Traian Băsescu a lansat, duminică, un apel către politicienii români pentru responsabilitate în declarații, cerând ca aceștia să nu să nu implice Uniunea Europeană și instituțiile sale în jocul politic electoral intern.
Într-un comunicat emis de Administrația Prezidențială, Traian Băsescu regretă în mod profund iresponsabilitatea unor afirmații lansate de politicieni, printre care și cea a premierului Victor Ponta, de la Bistrița.
„Dacă ni se spunea în 2007, domnule, nu o să aveți nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI și DNA, poate că ne gândeam de mai multe ori”, a spus, sâmbătă, premierul Victor Ponta.
Președintele afirmă că astfel de declarații antieuropene nu reprezintă poziția oficială a României și vulnerabilizează poziția țării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 – 2020.
În plus, astfel de afirmații afectează grav imaginea României în plan internațional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori, adaugă președintele României.
Traian Băsescu consideră că cel mai important argument în cadrul oricăror negocieri la nivelul Uniunii Europene îl reprezintă un grad mare de absorbție a fondurilor europene și invită instituțiile responsabile să facă toate demersurile pentru a crește nivelul de absorbție, iar reprezentanților Guvernului României le cere să pună în aplicare de îndată toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor de finanțare care se află, în prezent, în situația de pre-suspendare.