Traian Băsescu: Plahotniuc este cancerul Republicii Moldova. A susține un asemenea om este o ticăloșie (VIDEO)

Traian Băsescu: Plahotniuc este cancerul Republicii Moldova. A susține un asemenea om este o ticăloșie (VIDEO)

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum”, situația din Republica Moldova, precizând că va discuta acest subiect și cu liderii popularilor europeni.

”Mă duc al o conferință a PPE în Spania unde va fi și Jean Claude Juncker și Joseph Daul în care le voi prezenta situația reală din Republica Moldova, pentru că mi se pare inadmisibil că Uniunea Europeană, în mesajul de ieri, bâlbâit, n-a putut să spună decât că trebuie să discută partidele, să găsească soluții, în condițiile în care noi suntem în situația următoare: orice alegeri nu sunt pe placul lui Plahotniuc se anulează.

Nu vreau să folosesc expresii tari, însă Plahotniuc este cancerul Republicii Moldova, controlează și justiție, și Curte Constituțională, și Poliție, și tot, iar a susține un asemenea om care distruge viitorul Republicii Moldova, mi se pare cel puțin o mare eroare, dacă nu o ticăloșie”, a declarat Traian Băsescu.

Scena politică de la Chişinău este în pragul unui război civil pe fondul luptei pentru înlăturarea oligarhuluiVladimir Plahotniucde la putere. Socialiştii preşedintelui Igor Dodon au făcut o alianţă cu pro-europenii din blocul ACUM şi au instalat un Guvern condus de Maia Sandu, dar Plahotniuc a replicat prin Curtea Constituţională care a anulat decretul de numire a premierului şi l-a suspendat din funcţie pe preşedintele Igor Dodon pentru a îl lăsa în loc pe omul lui Plahotniuc, Pavel Filip, care a dizolvat Parlamentul şi a convocat alegeri anticipate.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`