Traian Băsescu: „Patronul postului România TV mi-a trimis un email în care îmi solicita o discuție”

Publicat: 23 07. 2012, 21:24

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat luni în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, că patronul postului de televiziune România TV i-a trimis săptămâna trecută un email în care îi solicita o discuție, precizând că a refuzat cererea.

„România TV este tot o urmașă am lui Vîntu. Acolo este patron tot un domn care trăiește pe bani publici și face politică pentru a șantaja politicul. Mie, acest domn și-a permis acum vreo o săptămână să îmi dea un email să avem o discuție. De când până când discut eu cu un șantajist proprietar de trust de televiziune. Aici au ajuns indivizi de teapa ăstora. Suntem în campanie, poate avem ceva de aranjat?”, a spus Băsescu.

Mai mult, președintele a precizat că i-a răspuns la email, spunându-i acestuia că va pierde contracte cu statul, în cazul în care se va întoarce la Cotroceni.

„Îi spun: dacă mă întorc, multe contracte cu statul o să pierzi băiatule. Nu poți să folosești banii statului să șantajezi un președinte. Sunt lucrurii care pot fi negociate și zone în care nu se poate. Este lista cu zonele în care compromisul este imposibil”, a mai spus Băsescu.

Vezi AICI alte declarații ale lui Traian Băsescu.

Băsescu: Patronul RTV mi-a dat email săptămâna trecută

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />