Traian Băsescu nu vede cu ochi buni BREXIT-ul: Eu încă sper că nu!

Traian Băsescu nu vede cu ochi buni BREXIT-ul: Eu încă sper că nu!

Traian Băsescu speră că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu se va finaliza.

Fostul președinte este de părere că numai cu Regatul Unit în interior, UE poate fi o putere globală economică şi militară.

„BREXIT ? Eu încă sper că nu !
Negocierile pentru Brexit sunt împotmolite. De mai bine de un an, Michel Barnier din partea Uniunii Europene şi Theresa May premierul britanic îşi pun condiţii imposibile, ceea ce face ca negocierile să nu progreseze.

Personal, cred că această tehnică de negociere, nu face decât să confirme că nici una din părţi nu vrea despărţirea.
Foarte probabil, prin voinţa părţilor, procesul de ieşire al Regatului Unit al Marii Britaniei şi Irlandei de Nord, va fi frânat şi amânat cu un an, timp în care britanicii să poată organiza un nou referendum care, prin vot popular, să anuleze Brexit-ul şi să corecteze eroarea politică gravă al lui David Cameron de a declanşa un refendum într-un moment nepotrivit.

Când britanicii au votat pentru BREXIT, mulţi politicieni importanţi dar şi inconştienţi din UE s-au bucurat că vor scăpa de insistenţa insularilor care cereau aproape la fiecare Consiliu European debirocratizarea UE, reducerea enormului aparat de la Bruxelles, reducerea enormelor cheltuieli de funcţionare ale Uniunii, simplificarea legislaţiei, creşterea bugetelor pentru cercetare, alocarea echitabilă a resurselor destinate Politicii Agricole Comune etc. şi aveau dreptate .
Numai cu Regatul Unit în interior, Uniunea Europeană poate fi o putere globală economică şi militară.
Eu încă sper că, spre binele europenilor, BREXIT nu se va finaliza
„, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”