Menţinerea la nivelul actual a deficitelor, la fondurile de asigurări de sănătate şi pensii reprezintă elementul esenţial pentru perioada următoare, a anunţat şeful statului la întâlnirea cu FMI. Traian Băsescu spune că nu va trimite scrisoarea Parlamentului dacă acest principiu nu va fi respectat.
„Sunteţi aproape de terminarea misiunii, după cum am înţeles. Şi aş vrea să ştiu cum e imaginea de ansamblu acum. Aşa cum am discutat cu ministrul de Finanţe, elementul cheie legat de plăţile pe care trebuie să le faceţi în perioada următoare trebuie să rămână la stadiul de a nu afecta deficitele structurale ale fondului de asigurări de sănătate şi ale fondului de pensii. Este elementul esenţial din punctul meu de vedere. Nu voi trimite scrisoarea Parlamentului dacă acest principiu nu va fi respectat„, a afirmat Băsescu la începutul discuţiei cu delegaţia internațională, potrivit Mediafax.
La întrevederea de la Palatul Cotroceni au participat şi ministrul propus al Finanţelor, Florin Georgescu, precum şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Ghergina, dar şi reprezentantul României pe lângă FMI, Mihai Tănăsescu şi reprezentantul BNR Adriana Marinescu.
Negocierile cu FMI s-au încheiat cu succes, după două zile de discuţii la BNR, partea română şi delegaţia instituţiei internaţionale stabilind termenii noii scrisori de intenţie la acordul de tip preventiv.