Traian Băsescu: Nu mă aşteptam ca cei din USL să fie atât de josnici. Asta arată că ce naște din Iliescu rămâne Ponta

Traian Băsescu: Nu mă aşteptam ca cei din USL să fie atât de josnici. Asta arată că ce naște din Iliescu rămâne Ponta

Traian Băsescu a vorbit duminică, la ieşirea din sediul de campanie, despre modul în care se desfășoară referendumului pentru demiterea sa, spunând că USL transmite „mesaje mincinoase” alegătorilor.

Marea problemă este că conducerea USL-ului s-a dovedit lipsită de caracter până la capăt. I-au minţit pe români în ceea ce priveşte lovitura de stat, spunându-le că e democratică, şi acum mint dând pe Facebook, pe Twitter, pe telefoane, mesaje că îi cheamă preşedintele Băsescu la vot”, a spus Băsescu.

Preşedintele suspendat i-a acuzat pe membrii USL că ar încerca să falsifice referendumul şi i-a sfătuit încă o dată pe români să nu voteze. Traian Băsescu nu s-a oprit aici însă și a lansat un atac dur la adresa actualului premier, spunând că „ce naște din Iliescu rămâne Ponta”.

Acum vor să falsifice un referendum nu numai furând prin secțiile de votare, ci și mințind. Eu îi chem pe români să nu meargă la vot. Nu mă așteptam să fie atât de josnici și asta arată că ce naște din Iliescu rămâne Ponta”, a mai spus Băsescu.

Traian Băsescu: Ce naște din Iliescu rămâne Ponta

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_22133').select();" id="embed_text_22133" />

Ulterior, într-un mesaj video postat pe Facebook, Traian Băsescu a reluat afirmaţia, referitoare la actualul premier.

Până la urmă, constatând cum minte Ponta, nu pot să spun decât că dintr-un Ion Iliescu nu putea să iasă decât un Ponta”, a spus președintele suspendat.

Traian Băsescu susține că premierul și președintele interimar sunt „disperați” pentru că alegătorii nu s-au prezentat în număr mare la vot pentru a valida „lovitura de stat”.

De câteva ore, Ponta și Antonescu sunt disperați. Nu au putut să îi păcălească pe români și să îi facă să iasă la vot pentru a le valida lovitura de stat. Dar ei sunt obișnuiți să își mintă poporul”, a spus președintele suspendat în mesaj, îndemnându-i în continuare pe români să nu se prezinte la urne.

Mesajul lui Traian Băsescu pe Facebook

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_22137').select();" id="embed_text_22137" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`