Traian Băsescu nu a plătit acciza premierului în prima zi cu prețuri majorate la carburanți (VODEO)

Traian Băsescu nu a plătit acciza premierului în prima zi cu prețuri majorate la carburanți (VODEO)

Preşedintele Traian Băsescu nu i-a plătit acciza premierului, în prima zi cu preţuri majorate la carburanţi. Şeful statului a mărturisit că nu a mers marți la benzinărie pentru a alimenta. În ciuda repetatelor solicitări venite din partea preşedintelui Traian Băsescu, Victor Ponta nu a renunţat la aplicarea accizei de 7 eurocenţi pe benzină şi motorină. Ordonanţa privind introducerea accizei la carburanţi a fost trimisă înapoi în comisiile de specialitate, pentru că deputaţii, inclusiv liberalii, contestă această acciză

„Nu, recunosc că n-am alimentat”, a spus președintele, răspunzându-le jurnaliștilor.

Ordonanţa privind introducerea accizei la carburanţi a ajuns la Camera Deputaţilor chiar în ziua în care a intrat în vigoare acciza suplimentară la carburanţi. Deputaţii au trimis actul normativ înapoi în comisiile de specialitate. Mai mult, liberalii contestă acciza şi au făcut şi un apel către parlamentarii puterii.

„Introducerea accizei riscă să generaze un puseu inflaționist. Îi avertizez pe parlamentarii puterii să nu se comporte ca niște oi mânate de guvern , oi fără discernământ care să voteze orice fel de prostie le servește guvernul”, a afirmat deputatul PNL Ludovic Orban, pentru B1 TV.

Premierul a reacţionat imediat, nemulţumit de reacţia foştilor colegi de alianţă.

„Introducerea accizei a fost o decizie luată, negociată de dl Chițoiu, a fost însușită de tot USL, a fost însușită politic de dl Antonescu. A ieșit dl Băsescu și a zis că nu e buna acciza, astăzi am aflat că s-au răzgândit și dânşii. Mă deranjează să vad că imediat ce spune Băsescu ceva, nu doar copiii de suflet PDL, PMP, ci și colegii liberali s-au luat după el şi sunt convins că putem să-i convingem să continue să susţină ceea ce-au susţinut de altfel tot timpul”, a declat Victor Ponta.

Până în ultima clipă, preşedintele a sperat şi a lansat apel după apel către premier, să nu introducă acciza de 7 eurocenţi la carburanţi.

Supraacciza ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie, însă premierul, după numeroase presiuni, a acceptat o amânare de 3 luni. Guvernul a motivat că o majorare de la 1 ianuarie ar fi putut genera „o creştere a preţurilor la carburanţi cu implicaţii aferente asupra bunurilor şi serviciilor”. În proiect se arăta că banii care nu s-au adunat în buget prin această amânare vor fi acoperiţi printr-o mai bună colectare a impozitului pe construcţii.

Băsescu nu a plătit acciza premierului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:26 - Un bărbat care falsifica pașapoarte românești a fost reținut la Kiev. Ce sumă cerea pentru document
22:21 - India și Nepal au interzis total platforma TikTok. Platforma a fost criticată pentru modul în care gestionează conținutul politic
22:08 - Mihai Fifor: “Nu cred că s-a sesizat Klaus Iohannis, ci bănuiesc că există o informare care are, totuși, consistență, de vreme ce președintele a convocat CSAT” (VIDEO)
21:59 - Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat pentru a treia oară de agresiune sexuală. Ce s-a decis în cazul lui
21:51 - Kathleen Kavalec, prima reacție după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Este clar că mulți români au votat pentru schimbare”
21:49 - Orașul din România care a intrat în faliment. În urmă cu un deceniu era desemnat cel mai sărac oraș din România
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”
21:18 - O mașină furată din Franța în urmă cu un an, identificată de polițiști în Sălaj. Gestul care l-a trădat pe șofer
21:16 - Elena Lasconi: „Dacă CCR decide anularea primului tur al prezidențialelor, vom avea proteste în toată țara și cred că nu vom mai fi pentru mult timp în UE”