Traian Băsescu: Noua Constituție ar trebui să fie la fel de bine gândită ca cea din 1923

Publicat: 09 08. 2013, 20:08

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Constanţa, după ce a vizitat expoziţia dedicată Regelui Ferdinand I, că noua Constituţie trebuie să fie „la fel de bine gândită ca cea din 1923”. 

Șeful statului a susținut că aceea „a fost una dintre cele mai moderne constituţii din lume”.

„Asta a fost una dintre cele mai moderne constituţii din lume. În baza acestei constituţii şi a modului cum funcţiona statul român în perioada de după intrarea constituţiei în vigoare, România a fost una din cele mai stabile ţări din punct de vedere economic, cele mai stabile din lume, nu din Europa”, a spus Traian Băsescu.

Întrebat de jurnalişti ce ar trebui să păstreze noua Constituţie din cea din 1923, şeful statului a răspuns: „Principiile sănătoase de funcţionare a statului. (…) Să fie la fel de bine gândită ca cea din 1923”.

Băsescu, despre noua Constituţie: Să fie la fel de bine gândită ca cea din 1923

Embed: