Traian Băsescu, mesaj dur după ce a fost acuzat de blat cu Ponta și Iohannis: Dragi lichele, nu sunt alocabil nici măcar atunci când sunt singur. Actualul președinte, fără prea multe principii și prea mândru de el

Publicat: 20 05. 2015, 18:04

Fostul președinte Traian Băsescu transmite, pe contul său de Facebook, un mesaj adresat lui Iohannis și Ponta. Actualul șef al statului îl acuză pe primul-ministru că a făcut blat cu Traian Băsescu, în timp ce Ponta spune că Iohannis a făcut blat cu fostul președinte.

În acest context, Traian Băsescu subliniază  faptul că nu este alocabil „nici măcar atunci cînd sunt singur”.

„Eu nu sunt alocabil,
De cîteva zile văd că nici mai mult nici mai puţin s-a reluat jocul din campania prezidenţială 2014.
Unele lichele încărcate în trecut şi de deontologie pro- băsistă niciodată cerută de mine sau aflate în cea mai înaltă funcţie în stat mă alocă unui blat cu Victor Ponta şi alte lichele, tradiţionale încearcă să mă aloce ca blatist cu orgoliosul fără prea multe principii şi prea mîndru de el, intervievat în “direct” de ARD.
Dragilor, eu nu sunt alocabil nici măcar atunci cînd sunt singur.
Din acest mesaj, dragi lichele,înţelegeţi şi voi ce vi se ordonă”, scrie Traian Băsescu.