Traian Băsescu, la Oarba de Mureș: Transilvania a costat enorm poporul român (VIDEO)

Publicat: 15 08. 2013, 14:13

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, în cadrul unei festivități la Oarba de Mureș, că Transilvania a costat ”enorm poporul român” care a dat ”sânge” petnru această zonă a țării.

Am venit aici din respect pentru cei care s-au jertift în decembrie 1944 și pentru Transilvania. E o coincidență că sărbătorim în aceeași zi cu Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare care ne îndeamnă să ne gândit la cei care s-au jertfit”, a declarat șeful statului.

Potrivit președintelui, Transilvania este un loc important pentru România.

Astăzi, aici, știm toți că Transilvania a costat enorm poporul român și poporul român nu a dat nici bani, nici favoruri, ci a dat sânge pehntru Transilvania. E locul în care, pe teritoriul României, putem evalua cât de scumpă e Transilvania. Trebuie să înțelegem toți că patriotismul este un lucru pe care îl ai sau nu”, a afirmat Băsescu. 

Oameni care gândesc că Transilvania ar putea face obiect de negocieri, nu fac decât să dezamăgească. Pentru mine, ca șef de stat a fost un șoc. Poate de aceea am făcut din prezența la Oarba o prioritate pentu că nu e ușor să îți uiți istoria”, a mai spus președintele la Festivalul de muzică patriotică.

Traian Băsescu: Transilvania i-a costat scump pe români

Embed: