Traian Băsescu, la finalul summitului din Chile: Economia românească e competitivă la nivelul CELAC
Președintele Traian Băsescu a apreciat că summit-ul CELAC-UE este unul dintre cele mai importante la care a participat, prezentând totodată cele patru obiective care s-au discutat în Chile. De asemnea, șeful statului consideră că economia românească este competitivă la nivelul Comunitatea Statelor Latino Americane și Caraibiene.
“S-a terminat summitul CELAC – UE, este cred eu unul din cele mai importante summit-uri la care am participat în ultimii ani și asta pentru că, practic, spiritul și documentele summit-ului consemnează realizarea unui parteneriat strategic între UE și America de Sud plus statele din Caraibe. Practic, summitul a preluat în declarația finală o serie de deziderate anterioare și a adus elemente noi„, a declarat șeful statului.
Traian Băsescu a vorbit despre cele patru obiective ale summitului CELAC-UE.
„Obiectivele summitului au fost patru: noul dialog UE – CELAC, valori comune și poziții pe arena internațională, alianța pentru dezvoltare sustenabilă, promovarea investițiilor și calitatea socială și de mediu a acestor, dar și progrese în parteneriatul strategic biregional, Partea care poate este și ușor de culoare din tot acest document este legată de faptul ca la un moment dat statele din America de Sud au început să dea semnale ca vor un parteneriat mai egal decât cel de până acum, ceea ce s-a făcut cu aceasta ocazie. Practic sunt doi parteneri egali care au stabilit un parteneriat strategic pe cele patru obiective majore”, a spus președintele, adăugând că „planul de acțiune are câteva elemente importante: cooperare în ce privește știința, cercetarea, învățământul, cooperare în ce prișeste tehnologiile moderne, dezvoltarea sustenabilă, cu trei elemente pe care le-am relevat în interventia mea în plen„.
„Nu poate vorbi despre dezvoltare sustenabilă sau durabilă dacă ea nu are toate cele trei elemente: dezvoltare economică, socială și aici un element extrem de important e diminuarea sărăciei, și nu în cele din urmă mediul„, apreciază Traian Băsescu.
Lupta împotriva excluziunii sociale, siguranța publică, educația și traficul de droguri sunt alte obiective majore discutate la summitului dintre Comunitatea Statelor Latino-Americane și Uniunea Europeană, care s-a desfășurat în perioada 25-28 ianuarie la Santiago de Chile.
„Un alt obiectiv este lupta împotriva excluziunii sociale, programe de incluziune socială care se adresează nu numai ca un imperativ al atitudinii naționale, dar vizează și migranții, ceea ce este extrem de important, toate statele din cele două continente își asumă și problematica de integrare. Un alt element al planului de acțiune e legat de traficul de droguri, altul de siguranța publică, educația și ocuparea forței de muncă reprezintă alte elemente ale planului„, a precizat președintele României.
Investițiile UE în țările sud-americane au fost extrem de consistente în ultimii ani, de aceea s-a discutat intens în cadrul summit-ului și despre stabilitatea juridică.
„UE a realizat în ultimii zece ani investiții de 385 miliarde de euro în statele CELAC, principalii beneficiari fiind Brazilia, Argenitna, Peru și Mexic. Interesul e deosebit și de aceea stabilitatea juridică a fost unul din punctele intens ridicate în discuții de reprezentanți ai Uniunii„. spune președintele.
Un alt motiv pentru care UE a fost interesată de consolidarea parteneriatului este acela că împreună economiile Uuniunii și statelor CELAC reprezintă o treime din PIB-ul mondial.
Și România are interese în acest parteneriat, spune Traian Băsescu. „Cred că în interiorul acestui parteneriat, România are o șansă, cu atat mai mult cu cât afirm fără nicio reținere, economia românească e competitivă la nivelul CELAC. Categoric, e competitivă, iar cadrul creat de acest summit va permite societăților românești să-și diversifice piețele de export pentru că așa cum în ultimii doi-trei ani s-a început revenirea pe piețele din lumea arabă, trebuie să revenim și pe piețele din America de Sud și Caraibe, pentru a nu mai fi atât de dependenți de orice se întâmplă în UE„.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf