Traian Băsescu, invitat în Parlament la învestirea Guvernului Ponta 2

Traian Băsescu, invitat în Parlament la învestirea Guvernului Ponta 2

Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat să participe, vineri, la şedinţa comună a Parlamentului, în care se va acorda votul de învestitură pentru Guvernul Victor Ponta 2. Invitația i-a fost trimisă șefului statului de către Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, componenţa Guvernului Ponta 2..

Vezi AICI componența Guvernului Ponta 2.

Valeriu Zgonea a declarat, joi, că au fost trimise invitaţii către toţi reprezentanţii instituţiilor fundamentale ale statului, între care preşedintelui Băsescu, guvernatorului BNR, Patriarhului Daniel, pentru a fi prezenţi la şedinţa de învestire a Guvernului.

„Am trimis invitaţii către toţi reprezentanţii instituţiilor fundamentale ale statului român pentru a fi prezenţi la şedinţa festivă de învestire a Guvernului. Am trimis invitaţii preşedintelui Traian Băsescu, guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, Patriarhului Daniel, Corpului Diplomatic, tuturor celor care reprezintă instituţii importante. Este o procedură normală într-un stat democratic, pe care PDL nu a mai practicat-o. Noi revenim acum la procedurile normale”, a declarat Zgonea.

Au mai fost invitaţi la şedinţa Parlamentului preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, directorul SRI, George Maior, directorul SIE, Teodor Meleşcanu, directorul SPP, Lucian Pahonţu, directorul STS, Marcel Opriş, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, preşedintele Consiliului Legislativ, Dragoş Iliescu.

De asemnea, premierul Victor Ponta a menționat că invitațiile trimise pentru participarea la investitura Guvernului fac parte din respectarea protocolului.

„Fiind vorba de parlament, cei doi președinți au respectat regulile de protocol”.

Valeriu Zgonea, despre invitațiile trimise reprezentanţiilor instituţiilor fundamentale ale statului

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră