Traian Băsescu: ”Este clar că a fost înțelegere între PSD și liberali. A fost un troc. Vor plăti ambele partide” (VIDEO)

Traian Băsescu: ”Este clar că a fost înțelegere între PSD și liberali. A fost un troc. Vor plăti ambele partide” (VIDEO)
Foto: Hepta.ro

Europarlamentarul Traian Băsescu este de părere că PNL și PSD au făcut o înțelegere astfel încât, social-democrații să obțină rămânerea la alegerile locale într-un singur tur, iar liberalii – alegerile anticipate.

Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ” Se întâmplă acum”, moderată de Tudor Barbu, fostul șef al statului a catalogat mișcările de pe scena politică drept ”un târg de joasă speță”.

”Am un gust tare amar. S-a jucat o piesă proastă în fața publicului. Este clar că a fost înțelegere între PSD și liberali să-și asume Orban răspunderea pe alegeri în două tururi și să fie o moțiune de cenzură prin care să cadă guvernul, în așa fel încât, pe de o parte, să rămână vionța PSD de a avea alegeri locale într-un singur tur, iar, pe de altă parte, PSD a fost de acord cu dorința PNL de a avea alegeri anticipate. A fost un târg de joasă speță, jucat public. Nu înțeleg de ce nu au spus public «fraților, ne-am înțeles să nu mai fie alegeri în două tururi și să fie anticipate»”, a declarat Băsescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Întrebat dacă este de părere că președintele Klaus Iohannis se joacă cu viața politică a lui Ludovic Orban, Traian Băsescu a răspuns: ”Categoric, da. Numai că o acceptă Ludovic Orban. Mi-e foarte greu să înțeleg de ce consideri că este atitudine de om politic să fii desemnat premier și să cazi de trei ori”.

”Să ai 1.100 de primari nu-s puțini și, în mod cert, nici ei nu-și doreau alegeri în două tururi, ca de altfel, și primarii PSD. Deci, aici a fost un troc. (…) PMP nu va conteni să arate aranjamentul între PSD și PNL. În timp ce în față spun că ar fi competitori, și-au păstrat năravurile marelui USL, condus de Ponta și Crin Antonescu. (…) Greșeala pe care au făcut-o PSD și PNL înțelegându-se și încercând să-i înșele pe români că sunt adversari o să-i coste”, a mai spus europarlamentarul PMP.

Întrebat cine și de ce va plăti cel mai scump, din punct de vedere electoral, blatul de care îi acuză pe liberali și social-democrați, Băsescu a răspuns: ”De plătit o vor plăti ambele partide, dar cea mai mare parte a facturi o vor încasa liberalii pentru că ei au afirmat a fi altceva decât PSD”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:18 - O mașină a fost lovită de tren în Iași. Șoferul a vrut să ajungă mai repede acasă, dar a murit
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)