Şeful Executivului francez, Jean-Marc Ayrault, a fost primit, joi, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Traian Băsescu
Premierul francez are programată în ţara noastră şi o întrevedere cu premierul Victor Ponta.
„România are multe probleme dar sunt câteva care au devenit o urgență. Una este legată de procesul de integrare a României în structurile UE și aici vizez accesul nostru în Spațiul Schengen cât și accesul României în zona euro. A doua este legată de competitivitatea României pe piețele externe. A treia, o problemă de imagine, dar ne-o asumăm, este problema legată de minoritatea romă și aici trebuie să găsim soluții care să rezolve în mod european problema acestei minorități”, i-a spus președintele Băsescu premierului francez.
Primul ministru al Franței a ocolit însă subiectul romilor, exprimându-și părerea doar despre aderarea României la Schengen.
„Vă înțeleg perfect ideile privind Schengen. Franța s-a dovedit deschisă aderării României la Spațiul Schengen și și-a exprimat sprijinul de mai multe ori. Vrem ca aderarea să se facă gradat, în două etape. În plus, trebuie întărită securitatea frontierelor pentru că avem de luptat împotriva corupției și criminalității”, a replicat Jean-Marc Ayrault.