Traian Băsescu, în ședință nocturnă cu liderii PDL: Alegerile locale, printre temele discutate

Traian Băsescu, în ședință nocturnă cu liderii PDL: Alegerile locale, printre temele discutate
Foto: presidency.ro

Traian Băsescu a participat, luni noapte, la o discuție cu liderii PDL la sediul partidului din Aleea Modrogan din București, informează HotNews.

Ședința a avut loc pe fondul unei puternice crize interne, generate de plecarea lui Cristian Popescu Piedone la USL, după ce în decembrie 2011 a fost numit șeful de campanie al PDL București, dar și de renunțarea la semnarea protocolului cu UNPR și de excluderea europarlamentarului Cristian Preda din partid. De asemenea, există informații că și primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, și-ar negocia transferul la USL.

Printre subiectele discutate au fost candidaturile membrilor PDL la laegerile locale.

În acest sens, șeful statului l-a ironizat pe Silviu Prigoană, candidatul PDL pentru Primăria București.

“Ai negociat toata primaria cu Oprescu sau au ramas bucățti nenegociate?” i-ar fi spus Băsescu lui Prigoană.

Pe de altă parte, Băsescu a refuzat să comenteze pe marginea unei posibile candidaturi al lui Emil Boc la Primăria Clujului.

“Nu trebuie sa-i spuna cineva lui Boc ce trebuie sa facă, hotărăște singur” și-a motivat Traian Băsescu atitudinea.

O altă temă discutată a fost structura internă a PDL, unii plângându-se că ”lipsește organizarea la vârf”. Dimpotrivă, Emil Boc consideră că ”lipsește organizarea la bază.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`