Traian Băsescu, în Parlament: Ați văzut dictator care să dea Opoziției funcția de premier? Am conștiința împăcată (VIDEO)

Traian Băsescu, în Parlament: Ați văzut dictator care să dea Opoziției funcția de premier? Am conștiința împăcată (VIDEO)

UPDATE 20:00: Am conștiința împăcată că mi-am făcut datoria față de țara mea, față de poporul meu. O zi bună! Traian Băsescu și-a încheiat discursul și a plecat din Parlament. La final, i-a întins lui Antonescu o foaie pe care să-şi scrie demisia, aşa cum a promis, dacă Traian Băsescu va câştiga referendumul.


UPDATE 19:55:
O să vă spun un regret, am numit doi premieri, unul se numește Tăriceanu, altul Ponta. Paradoxal, după ce au ajuns la Palatul Victoria ambii si-ui propus ca obiectiv suspendarea președintelui. I-am văzut pe amândoi cu ochii blânzi și umezi înainte să le înmânez mandatul și i-am văzut cum au ajuns marionete ale intereselor din Partidul lor când au ajuns la Palatul Victoria,

a mai spus șeful statului.

UPDATE 19:52:
Ați vorbit de dictatură. Ați văzut vreun dictator care să dea opoziției funcția de prim ministru? Ați văzut vreun dictator care să dea opoziției cel mai puternic serviciu de informații interne? Ați văzut vreun dictator care să dea opoziției șefia singurului serviciu de informații externe? E, daca nu ați văzut mai căutați dictatori, a continuat președintele.

UPDATE 19:49: Mă acuzați că am dezbinat, am să vă aduc aminte că împreună cu voi toți, în urma unor analize extrem de serioase a celor mai buni specialiști, s-a pus un diagnostic al sistemului de educație. Noi toți am semnat un pact pe educației care a dus la noua lege a educației. Toate partidele l-au semnat, pe urmă ați înțeles dezastru în imaginea dumneavoastră a unei cooperări. Ați făcut eforturi uriașe de a afecta legea educației, voiați să reveniți la nivelul clientelar. Șansa a fost că România a avut un Guvern curajos. Am făcut încercări numeroase să fim împreună, nu îmi puteți cere ca președintele să genereze un sistem care să protejeze parlamentarii de responsabilitate în fața legii, a spus Băsescu.

Traian Băsescu: Am conștiința împăcată, mi-am făcut datoria față de țară

Embed: " />

Președintele Traian Băsescu a luat iar cuvântul în timpul ședinței de Parlament convocată pentru a vota asupra cererii USL de suspendare din funcție a șefului statului.

Acesta a mai vorbit de la tribună, în timpul ședinței, oferind replici pentru fiecare dintre acuzațiile formulate de USL împotriva sa. Băsescu a arătat că nu a intervenit în justiție și s-a arătat contrariat de faptul că un personaj precum senatorul Cătălin Voicu a votat pentru suspendarea sa.

Între timp, au mai luat cuvântul și Vasile Blaga, Crin Antonescu, Cezar Preda, Dan Șova, și Mircea Geoană.

Vezi AICI prima intervenție a lui Traian Băsescu, la ședința Parlamentului.

Vezi AICI LIVE VIDEO din Parlament.

Conform legii fundamentale, şeful statului poate fi suspendat cu votul majoritaţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Dacă acest lucru se va întâmpla, în maxim 30 de zile va fi organizat un referendum pentru demiterea președintelui. Acesta a mai trecut prin această situaţie în 2007, însă a fost revalidat în funcţie de către alegători cu aproape 80% din voturi.

Cât timp preşedintele va fi suspendat, prerogativele sale îi revin liderului Senatului, Crin Antonescu. Atribuţiile acestuia vor fi însă limitate. Astfel, preşedintele interimar nu se poate adresa Parlamentului şi nu poate dizolva legislativul.

În cazul în care Băsescu va fi demis în urma referendumului, în maxim trei luni vor fi organizate alegeri pentru desemnarea unui nou şef al statului.

Vezi AICI mai multe detalii despre ședința pentru suspendarea lui Traian Băsescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`