Traian Băsescu: „În condiții normale, nu aș fi numit-o pe Ecaterina Andronescu, dar nu am vrut să dau lacheilor de la Antene vânt în pânze”

Publicat: 16 07. 2012, 22:57

Invitat luni în cadrul emisiunii Ultimul cuvânt”, difuzată de B1 TV, președintele suspendat Traian Băsescu, a declarat că, în condiții normale, nu ar fi numit-o niciodată pe Ecaterina Andronescu în fruntea vreunui minister, din cauza incompatibilității sale.

„Să nu vă gândiți că dacă nu știam planul cu suspendarea. Se știa că se va declanșa, nu se știa când. Ar fi vrut mult să fac ceva care să dea lacheilor din Antene vânt în pânze să spună: vezi a provocat Guvernul. De aceea am mers până la niște concesii penibile, inclusv cea cu Ecaterina Andronescu, pe care în condiții normale, nu aș fi numit-o niciodată, din cauza incompatibilității”, a declarat Băsescu.

Vezi AICI alte declarații ale lui Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a propus-o pe Ecaterina Andronescu la șefia Ministerului Educației la începutul lunii, după ce a expirat interimatul de 45 de zile al ministrului Liviu Pop.

Andronescu a fost găsită în stare de incompatibilitate de către Curtea de Apel București, în urma unei sesizări făcute de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI). Potrivit ANI, Ecaterina Andronescu a deținut, în aceeași perioadă, funcțiile de senator, rector la Universitatea Politehnica din București și vicepreședinte PSD.

Decizia Curtii de Apel București a fost atacată cu recurs de Andronescu, iar procesul se judecă la ÎCCJ.

Băsescu: Nu aș fi numit-o pe Andronescu

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />