Traian Băsescu: În 2010 am refuzat să echilibrăm bugetul mărind taxele, pentru că s-ar fi accentuat evaziunea fiscală
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, într-o declarație de presă de la Palatul Cotroceni, că data de 6 mai 2010 a fost cea mai grea zi din viața sa ca președinte, atunci când a anunțat măsurile de austeritate care urmau a fi luate.
„Vă aduceți aminte de expresia cu România, „nava în furtună, o să o pun la cheu liniștit”, de „omul gras care era statul și care stătea în spatale unuia slab și firav”, cei care produceau în economie, cum vă aduceți aminte data de 6 mai 2010, aș putea spune cea mai grea zi din viața mea ca președinte, când am anunțat măsurile de austeritate în vederea redobândirii echilibrelor macro”, a spus Băsescu.
„Acea zi de 6 mai a fost o zi care mi-a adus și ură și supărare și pierderi politice uriașe, nu numai mie, dar și premierului Emil Boc și Guvernului lui. Cert este că ceea ce noi am refuzat în acel moment a fost să încercăm echilibrarea bugetului de stat mărind taxele. O astfel de mărire nu face decât să accentueze evaziunea fiscală, să crească numărul șomerilor, să afectăm mult mai tare economia care și așa era afectată de criză”, a mai spus președintele.
Traian Băsescu a vorbit și despre momentele dificile cu care s-a confruntat țara noastră în acea perioadă, în care și Uniunea Europeană se confrunta cu probleme economice.
„Este vorba deci de momentul de criză 2010, când România era într-o situație extrem de dificlă, aproape că nu ne mai puteam împrumuta pe piețele internaționale pentru a ne acoperi cheltuielile de funcționare ale statului și obligațiile sociale pe care le aveam, dobânzile la care ne împrumutau erau extrem de ridicate, mult peste 8-9 procente la credite pe termen scurt. De asemenea, UE era și ea în criză. Acoperirea deficitului bugetar uriaș era o obligație pe care o aveam, în același timp aveam foarte multe credite pe termen scurt și aveam probleme uriașe și de cost, dar și de credibilitate pentru a ne putea împrumuta. România era în situația în care trecea printr-o reducere bruscă a investițiilor străine și remiterile străinilor din strinătate se reduseseră aproape la jumătate, șomajul era 7,3%. Toate cifrele utilizate sunt cifre Eurostat”, a mai spus Băsescu.
El a salutat efortul românilor de a face față măsurilor de austeritate, efort unic în UE, potrivit acestuia.
„Acum două zile Eurostat a publicat cifrele anului 2012. Este foarte important că România are o datorie publică de 37,8% din PIB, deficit de 2,9%. Saltul de la -9% la -2,9% la deficit este enorm, nu există nicio țară care să fi reușit asta în UE. A fost un efort uriaș al românilor, care a arătat ca națiunea română e capabilă de performanță. Sacrificul e unul pe care puține națiuni din Europa l-au făcut. Nu sunt multe țări care să fi avut o astfel de reducere de deficit menținând un nivel al datoriei absolut rezonabil, sub 60% cât permit criteriile de la Maastricht. România redevine credibilă pe piețele de capital”, a mai spus președintele.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf