Preşedintele Traian Băsescu îi cere premierului Victor Ponta să meargă la Bruxelles, la Consiliul pentru Afaceri Generale. Dar premierul nu vrea. Victor Ponta a confirmat că președintele i-a trimis o scrisoare, prin care îi solicită să participe la reuniune, dar șeful Executivului spune că reuniunea nu este una a prim-miniștrilor, ci a miniștrilor Afacerilor Europene.
“Este Consiliul Afaceri Generale la care întotdeauna participă miniștri Afacerilor Europene, domnul Orban de a noi, nu am cum să partcip eu pentru că nu participă niciun prim-ministru. Premerii participă la Consiliul European, cu excepția României și a Lituaniei”, a declarat Victor Ponta.
„Am primit, dar nu am vrut să vorbesc despre ea, pentru că ar demonstra că preşedintele Traian Băsescu nu cunoaşte regulile europene şi ar fi oarecum ruşinos”, a spus Ponta.
De altfel, ministerul Afacerilor Externe a anunţat că la reuniunea Consiliului Afaceri Generale va participa ministrul Leonard Orban, iar din delegaţie va face parte şi un director general din ministerul Afacerilor Externe. Discutiile vor viza viitorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020, dar şi pregătirea Consiliului European de iarnă.