Traian Băsescu i-a propus lui Voronin președinția "României Mari", atunci când era șeful statului (VIDEO)
Pe vremea când era preşedinte, Traian Băsescu i-a propus lui Vladimir Voronin unirea dintre România și Republica Moldova. Mai mult, Băsescu s-a oferit chiar să cedeze liderului comuniştilor de peste Prut preşedinţia României Mari, iar el urma să devină vicepreşedinte.
Potrivit B1 TV, de ziua Micii Uniri, Traian Băsescu a reluat ideea lansată în timpul mandatului său, potrivit căreia următorul proiect de anvergură al României, după intrarea în UE şi NATO, este unirea cu Republica Moldova.
#DIRECT_ONE_fyirkv#
„Eu i-am spus verde în față, hai, în Parlament mergem amândoi, tu președintele României Mari, eu vicepreședinte și facem unirea și dăm votul în Parlament. Și atunci, Voronin a început să dea cu pietre peste frontieră, să introducă viza, a făcut toate nebuniile… Un Voronin care trebuie să vă spun că mulți au spus că a fost KGB-ist, el a fost milițian, deci și mai puțin nobil decât KGB-ist„, a povestit fostul șef al statului.
Băsescu a reamintit că principalul obiectiv major al țării noastre şi al noii clase politice va rămâne unirea cu vecinii noştri de peste Prut.
„Această nouă clasă politică pe care cred că o vor genera alegerile din toamna își va asuma obiectivul de țară, unirea cu Republica Moldova… Unirea României cu Republica Moldova este singurul drum corect și demn de o clasă politică bună, rea, cum este, care și-a atins obiectivele majore”, a mai spus Traian Băsescu.